Oaia cea pierdută

Pe-un hău fără vad,
pe-o gură de Iad,
ce umbră fugară
urcă şi coboară
în faptul de seară?
E oaia din urmă
fugită din turmă,
e oaia pierdută,
una dintr-o sută,
e oaia ce plânge
cu lacrimi de sânge...
"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce,
de mă-ntoarce-acasă
din negură deasă.
Iară-ţi cer iertare
c-am rămas pe vale,
crezând că-n genune
sunt ierburi mai bune,
crezând că-n rovine
sunt ape mai line,
crezând că-n spelunci
sunt umbre mai dulci.
Nu ştiam că-n lume
apele-s cu spume,
bulgării sunt sterpi
şi umbra-i cu şerpi."
Plânge-amar oiţa,
plânge mioriţa.
Dorm viroage-afunde.
Nimeni nu răspunde.
Iar pe-un mal de stâncă,
din bezna adâncă,
iese lup flămând
lung adulmecând,
prin ceaţă urlând...

"Au-auuu... oare cine
plânge cu suspine
prin gropi cu jivine?
Au-auuu... soră dulce
ce alean te-aduce
de sus, din răscruce?"

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce,
de mă-ntoarce-acasă,
unde iarba-i deasă,
mă-ntoarce la stână,
unde apa-i bună,
unde-s garduri 'nalte
şi lupii deoparte.
Lasă-le-adormite
oile smerite,
lasă-le-ntre mirţi
oile cuminţi,
în iarbă cu rouă,
nouăzeci şi nouă,
şi vino prin ceaţă
la oaia răzleaţă,
la oaia-nşelată,
cea mai vinovată,
de lup căutată!"

"Au-auuu... soră bună,
haidem împreună
să-mplelim cunună!
Au-auuu... stea frumoasă
vin' la mine-acasă,
ca mândră mireasă!..."

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce,
de mă-ntoarce-n pace!
Că numai tu doară
plângi pentru-o mioară.
Că numai cu tine
apele sunt line.
iarba-i cu sulfine
şi ieslele pline;
iar lupii nu urlă
ca viforu-n turlă!"

Plânge oaia, plânge
cu lacrimi de sânge.
Unde-i baciul, unde?
Nimeni nu răspunde.

Şi prin spini deodată
chip de lut se-arată,
gură încolţată,
limbă spumegată,
frunte-ncrâncenată.
Iar oaia pribeagă,
sleită de vlagă,
geme şi se-ngaimă
tremurând de spaimă
şi drept peste-un trunchi
cade în genunchi.

Dar ce glas, ce tunet
vine cu răsunet?
lată... iată baciul
trosnind cu gârbaciul,
cu vântul în plete,
cu fluieru-n bete,
repezind cu sete
cârja de stejar
în lupul flămând.
Dar, vai, şerpi plevuşcă
pe păstor îl muşcă.
Spinii de pe munte
îl împung în frunte.
Pietrele din bezne
îl crestează-n glezne.
Iar lupul de-a drept
îi sare în piept.
Rânjind oţărât,
îl muşcă de gât.
Trăgând cu nesaţ,
îl rupe de braţ.
Ca un val involt,
se zvârle de şold.
Dar baciul viteaz,
prinzând cu necaz
fiara de grumaz,
de sus, de pe stânci,
îi dă iute brânci
în râpele-adânci.
Apoi plin de sânge,
puterile-şi strânge,
pe frunte-şi sărută
oaia cea pierdută
şi, cu ea pe umăr,
prin şerpi fără număr,
îşi croieşte vad
prin gura de Iad,
prin cioate de brad.

Sună văgăuna:
"N-am pierdui niciuna!
N-am pierdut niciuna!..."

*

Iar colo la stână
stau acum pe-o rână,
stau acum în tihnă
oile-n odihnă.
Somnul le alină,
luna le-nsenină,
norii li se-nclină.
Doar tu, baci viteaz,
doar tu stai tot treaz,
priveghind cu drag,
cu aspru toiag,
din noapte în noapte,
cu oile toate,
din zori până-n zori,
cu turma-ntre flori.

Dar la nunta ta,
munţii vor cânta,
brazii vor juca,
îngerii din Rai
vor sta fără grai,
văzând lângă tine
oile senine
prefăcute toate
în albe surate,
în albe domniţe
cu crini la cosiţe.

O, dar ce crăiasă,
ce împărăteasă
îţi va fi mireasă
îmbrăcată-n soare,
cu văl de ninsoare,
cu stele-n cunună,
călcând peste lună?

Nu va fi o zee,
zână marmoree,
nici os de regină
din zare străină.
Ci-ţi va fi menită
oaia cea fugită...
oaia rătăcită...
oaia cea pierdută,
una dintr-o sută,
cea mai vinovată
şi cea mai pătată,
dar decât oricare,
prin dulce iertare
cea mai iubitoare!