O zi mohorâtă...

Chiar de-i ziua mohorâtă, cu nori negri întinşi pe cer,
Eu în inimă am soare, şi-o lumina arzătoare,
E Isus, ce-mi luminează ziua, în întreaga Sa splendoare.
Prin Duhul Său Cel Sfânt mă întăreşte,
Şi chiar de-i înnorat... eu ştiu că mă iubeşte.

Dacă pentru alţii, cerul înnorat e trist,
Pentru mine-i bucurie, căci eu văd mai sus de-atât
Ştiu c-acolo sus în ceruri, după toţi aceşti nori negri,
Este Tatăl Bun, Cel Veşnic, de pe Tronu-i Sfânt domneşte!

Doar un licăr din a Sa măreaţa slavă,
De s-ar arăta puţin, în toată strălucirea Sa,
Orice nor întunecos, că de mare ar fi el
Risipit ar fi îndată şi loc nu s-ar mai găsi pentru el;
Căci a Domnului este puterea, gloria şi vrednicia,
Căci prin braţul Sau cel tare, îi stă totul sub picioare.

O, Doamne Dumnezeul meu, eşti soarele meu,
Chiar de nu te văd, ştiu că eşti aici cu mine
Mâna ta o simt ades; de greşesc, nu întârzii a mă mustra,
Iar când plâng, cu blândeţe îmi ştergi lacrima.

Cum să nu îţi văd măreţia?
Nici un nor, oricât de negru ar fi el
Niciodată nu ar putea să îţi umbrească strălucirea!
Eşti iubitul meu, prea bunule Tată,
Prin Isus, Mesia, mi-ai dăruit mântuirea,
Din inimă Te slăvesc şi nu contenesc să îţi mulţumesc!

AMIN.