O vreme scurt-a mai rămas

O vreme scurt-a mai rămas, și soarele răsare,
Nu va mai fi a nopții val, vre-un vânt cu-a lui racoare,
Un infinit în răsărit, va fi întotdeauna,
Un timp de El încoronat, când ne va da cununa.

Puțin mai este până când, sfârșesc aceste grele,
Azi vremuri ce-au adus suspin, slăbănogitei mele,
Ființi ce-așteapră cu mult dor, ce de puteri o seacă,
Privire-adesea care azi, ooo Doamne își apleacă.

Un timp e azi fără sfârșit, un început aduce,
Un drum deschis spre răsărit, la altul cu răscruce,
E-atât de-aproape, ne-a vorbit, acest timp ce vorbește,
Ne spune să ne pregatim, căci în curând sfârșește.

Ne spune să ne curățim, ne spune să fim gata,
Căci vine Cel ce va veni ca să ne dea răsplata,
Să fim curați căci vine El... El vine-așa de-ndată,
Ca să răpească, nu în chin, cum a venit odată.

Sunt clipe care iute trec, în cernerea venită,
Și hotărâri ce-s pentru cer, așteaptă orice clipă,
Un pas hotărâtor ar vrea, să vadă chiar acum,
Acel ce-odată a deschis, al mântuirii drum.

Căci doar un timp a mai rămas, și totul se sfârșește,
Un Mire ce-i divin... din cer, El pentru noi sosește,
El astăzi strigă ne-ncetat, ... poporule Eu vin! ! ! ! ,
Ca să aduc vreau un sfârșit, acestui greu suspin".

Atât de scurtă-i vremea azi, dar multe ea ne spune,
În orice clip-a ei de sus, el strigă câte-un nume,
Să piară unul nu ar vrea, și strigă... pregătire! ! ! ,
Căci vrea să fim l-al ei sfârșit, mireasa unui Mire.