text Poezii crestine

O voce de sus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
O voce de sus aud cum mă strigă,
Din valul de ură în sus să privesc,
Să-mbrac acea hain-a iubirii ce Domnul,
Ar vrea să o am, ca să pot să iubesc.

Aud cum mă cheamă atunci când pe culme,
Ajung să cunosc eu un gust ce-i amar,
Pe culmea cu numele a disperării,
Ce pune-ntre mine și Domnu-n hotar.

Aud vocea blândă ce vrea să-mi arate,
Cărarea iubirii, și cum să cobor,
De sus de pe culmea ce-i plină de ură,
De-o vreme încerc, dar deloc nu-i ușor.

Sunt piedici ce-s puse-nadins pe cărare,
Să n-ajung pe drum de iubire ce-i plin,
Mă-mpiedic și cad eu adesea pe cale,
Spre loc de iubire și pace-alergând.

Puterea ce-o am ea nu este putere,
Căci jos între ură și dragoste stau,
Mai am doar un pas să cunosc ce-i iubirea,
Dar lupta e grea, și sunt unde nu vreau.

Îmi tulbură gândul, acel ce domnește,
Pe culmea pe care sleit am ajuns,
Mereu el îmi spune... iubire nu este,
Ai fost și vei fi, în iubire învins.

Dar tot mai aud și un glas ce răsună,
Ca eu să cobor, să n-ascult ce-mi șoptesc,
Că nicicând nu am fost eu iubit niciodată,
De cea ce-o caut, ce vreau s-o iubesc.

Stau pe culme și-ascult cum un glas îmi tot spune,
Coboară... te-aștept, Eu sunt Cel ce sunt viu,
Dar puterea sleită și ea îmi vorbește,
Rămâi sus pe culme, căci jos e-un pustiu.

O... ce vreme se lasă, și din nou norii vin,
Sus pe culme flămând am rămas și aștept,
Acel braț ce-i divin, el putere să-mi dea,
Să cobor, să cunosc, dragostea Celui drept.

O... ce mult îmi doresc să cobor de pe culme,
Eu dragostea vie aș vrea s-o ating,
Lupta grea între mine și ură pe culme,
Aș vrea prin iubire pe ea s-o înving.

O... ce mult mi-aș dori ca spre ea eu în vale,
Un drum fără piedici să am când pășesc,
Să ajung la iubirea ce-ntruna m-așteaptă,
Departe de ură, să iert... să iubesc.

Isuse la Tine-i iubirea Stăpâne,
Acea de căldură ce-i plină mereu,
Puterea iertării, ce-alung-orce ură,
E-n dragostea care-o vrea sufletul meu.

De aici de pe culmea răbdării strig Tată,
Ajută-mă Doamne să pot să cobor,
Să cunosc vreau iubirea, ce-mi va da mie viață,
Departe de locul în care azi mor.

Aici este frig, nu e soare, lumină,
E culmea în care nu ești niciodat',
Aș vrea să ajung unde vremea e plina,
De fiorii iubirii, preasfânt Împărat.

Tu ajută-mi azi pasul spre ea ce coboară,
Să fie grăbit, de putere el plin,
Să nu fie oprit de nimic pe carare,
Rămâi Tu cu el, Tată sfinte divin.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>