text Poezii crestine

O viață prea tristă...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihai Pop
De ce sunt, Doamne, atâtea lacrimi pe cărare
Şi jugu-i tot mai greu şi sarcina mai mare?
De ce ne poticnim în orice încercare
Şi parca nu mai e curaj, ci disperare?

Ne seamănă-n ogorul nost' neghină,
Vrăjmaşu-ntunecat al celor ce-s lumină,
Cel ce transformă holdele-n praf şi tină,
Când prăbuşiţi, nu mai dorim decat, un strop de tihnă.

Ne cere cel viclean ca să ne cearnă-n sită,
Iar dacă nu cădem în hău şi în ispită
E mâna tare a Domnului care ne ţine,
Să nu fim sfărâmaţi de rău şi vine.

Ne este tot mai greu ca să rostim o rugă,
Când viaţa o trăim alert, mereu pe fugă...
Dar oare, Domnul, a biruit această lume
Ori lumea a biruit Presfântul Nume?

Se stinge-ncet în inimi Adevărul,
Iar untdelemnu-n vase e puţin...
Nu mai dorim din Cer să curgă Harul,
Să-nmiresmăm o lume, ca un crin.

Să fie astăzi, calea Crucii, o durere,
O suferinţă cum n-a fost nicicând, vreodată?
Să fie clipele cu Dumnezeu amare?
Ori viaţa noastră s-a uscat şi este tristă?

O, Tată, mâna Ta divină nu e scurtă,
Urechea Ta e aici şi ne ascultă...
Dar noi, noi suntem azi fără putere,
Când tot privim la moarte, dar nu la Înviere!

Oh! Lasă-mi inima să plângă, să suspine,
Pentru cel căzut pe drum şi pentru mine...
Iar lacrima să se transforme in izvor
Şi cel ce-l soarbe, de Tine să îi fie dor!

O, Doamne, dă-ne Duh din Duhul Sfânt, Stăpâne!
Să-Ţi învăţăm Cuvintele de miere pline,
Să mă scufund în marea dragostei divine,
Să am curaj din nou şi biruinţă-n Tine!

De ce sunt, Doamne, atâtea lacrimi pe cărare
Şi jugu-i tot mai greu şi sarcina mai mare?
De ce ne poticnim în orice încercare
Şi parca nu mai e curaj, ci disperare.

Ne seamănă-n ogorul nost' neghină,
Vrăşmaşu-ntunecat aL celor ce-s lumină,
Cel ce transformă holdele-n praf şi tină,
Când prăbuşiţi nu mai dorim decât un strop de tihnă.

Ne cere cel viclean ca să ne cearnă-n sită,
Iar dacă nu cădem în hău şi în ispită
E mâna tare a Domnului care ne ţine,
Să nu fim sfărâmaţi de rău şi vine.

Ne este tot mai greu ca să rostim o rugă,
Când viaţa o trăim alert, mereu pe fugă...
Dar oare Domnul a biruit această lume
Ori lumea a biruit Presfântul Nume?

Se stinge-ncet în inimi Adevărul,
Iar untdelemnu-n vase e puţin...
Nu mai dorim din Cer să curgă Harul,
Să-nmiresmăm o lume, ca un crin.

Să fie astăzi calea Crucii o durere,
O suferinţă cum n-a fost nicicând vreodată?
Să fie clipele cu Dumnezeu amare?
Ori viaţa noastră s-a uscat şi este tristă.

O, Tată, mâna Ta divină nu e scurtă,
Urechea Ta e aici şi ne ascultă...
Dar noi, noi suntem azi fără putere,
Când tot privim la moarte, dar nu la Inviere!

Oh! lasă-mi inima să plângă, să suspine,
Pentru cel căzut pe drum şi pentru mine...
Iar lacrima să se transforme in izvor
Şi cel ce-l soarbe, de Tine sa ii fie dor!

O, Doamne, dă-ne Duh din Duhul Sfânt, Stăpâne!
Să-ţi învăţăm Cuvintele de miere pline,
Să mă scufund în marea dragostei divine,
Să am curaj din nou şi biruinţă-n Tine!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>