O ușoară pocăință

Bate vântul azi pământul, care este scuturat,
Căci se naște-nvățătura, ce-i ușoară de urmat,
Merge și cu verighete, merge cum mulți vrem să fie,
Nu-nvățăm din har, ci astăzi, hrană-i o teologie.

Vin războaie... molimi multe, Domnul vrea să ne trezim,
Din această pocăință-n care sigur mulți murim,
Cu-așa fuste mai moderne, și cu pantaloni mulați,
Ne asigurăm doar locul, unde-s cei ce nu-s salvați.

Cu o-ngustă banderolă, îl hulim pe Dumnezeu,
El cu-adevarat dăduse, sus pe cruce fiul Său,
Cu așa cămașă strâmtă, ce-i în față la slujire,
E-o ocar-adusă Celui, ce ne-a dat o nemurire.

Cu pantoful care lasă, găuri astăzi în covoare,
Nu ne-apropiem de Domnul, suntem mult în depărtare,
Cu mirosurile lumii, nu vom sta în Ghetsimani? ,
Vor fi-n adunare gânduri, după faimă și mulți fani.

Nici cu multe instrumente, nu-i o slujbă de-nchinare,
Dar nici schița la amvoane, nu aduce vindecare,
Și sagețile-aruncate, între frați... nu-i unitate,
Sunt ele o dezbinare, care astăzi îi desparte.

Însă pentru toate-acestea, strigă Domnul zi de zi,
Pocăiți-vă voi astăzi, căci îndată voi veni,
Dar ar vrea o lepădare, de mândrie și păcat,
De modernizarea care, azi adânc ne-a scufundat.

Să lăsăm vrea concurența, și-n lucrarea pe pământ,
El nu vrea teologie, vrea mereu ca Duhul sfânt,
Să lucreze-n adunare, cu minunile de sus,
Căci răscumpărată este, cu sfânt sânge de Isus.

El va mai strigă o vreme, dar nici unul azi nu știm,
Cât ne dă un timp în față ca noi să ne pocăim,
Să ne fie o trezire, tot ce-i astăzi pe pământ,
Căci El vine, maranata, vine Regele cel sfânt.