...O tempore!...

... O tempore! . .
Azi, suntem doi,
Dar, una vei fi mâine,
În două-am împărțit
Și coaja cea de pâine.
Și-n timpuri mult mai rele
Necazuri, ori durere, amândoi.
S-a pus, mai de cu noapte,
O brumă pe pănuși,
Le-om strânge, cumva, toate
Cu mâinile-n mănuși.
Regret că am închis
Fereastra, corojită,
Unde văd ca prin vis
O foaie-ngălbenită
Ce-amenința, pe mama
Că-i va distruge viața.
S-a supărat atunci
Destul de mult și tata,
Că nu mă trage ața
De a sluji, armata.
Netrebnicul acela,
Nu știu de-o mai trăi
Dar căndva, vine ziua
Când groaznic s-o căi.
Trei oameni a distrus
Și încă trei pe loc
Și-l iert, chiar de și-a pus
Pe cap cărbuni și foc. a\JMK4J
Copiii, îmi sunt mari
Lucrează în apus,
Aici, e doar nevasta
Cu-a Domnului supus.

Părinții nu mai sunt,
Dorm în al lor pământ.
Vine și clipa-ncare
Și ghemul meu, se gată,
Regret familia,
Nu c-am făcut armată.
Zboară razant și croncănind,
A boală,
Spre-un drum, ducând la moară,
Pe cer, zig zag, o cioară.
Părinții, nu-s departe,
Acolo mă asteaptă
Într-o groapă s, ăpată-n pantă.
În liniște totală
Duhul, spre cer se-ndreaptă
Și parcă mi-oi odihni
Și oasele, oleacă.
Cu cine o să-mparți, de-acu,
Miezul proaspăt, de pâine? ? !
-La revedere, draga mea,
Sufletul meu t, e-așteaptă,
Pe mâine...
Moldovan Pavel
01.08. 2017.
Alba Iulia