O spune-mi Tu Isuse

O spune-mi Tu Isuse,
Stăpân divin și sfânt,
Tu pentru cine oare,
venit-ai pe pământ,
nu orbii și leproșii,
sunt oare rodul Tău? ,
salvați ce-s de la moarte,
din gura celui rău.

De ce-ai venit în lume? ,
de ce ai părăsit? ,
un cer și a Ta slavă,
de ce ai suferit? ,
nu pentru îndrăciții,
ce sunt ei chinuiți? ,
veneai să mori pe-o cruce,
să fie izbăviți?

De ce astăzi de frații,
ce stau în frunte sus,
uitați sunt cei ce lupta,
o au mai greu de dus,
de ce-i uitat sărmanul? ,
de ce e prigonit? ,
acel care în viață,
sărac este lipit.

De ce e părăsită,
și văduvă Isus? ,
de ce oare orfanul,
suspină în ascuns? ,
de ce sunt azi creștinii,
săraci dar și bogați? ,
de ce astăzi bătrânii,
sunt Doamne ei uitați?

De ce asemănarea,
cu Tine astăzi nu-i? ,
de ce nu mai stă nimeni,
unde doar Tu îi pui? ,
de ce vor toți în frunte,
Isuse ca să stea? ,
când ultimul o urmă,
lăsai în urma Ta.

De ce strigă suspine,
acei ne-ajutorați,
acei ce-naintează,
mai greu... sunt lepădați,
de ce-i atâta bârfă,
când Tu mereu tăceai,
de ce-i mai rară ruga,
când Tu... doar mijloceai.

De Tu mai ai iertare,
s-o lași azi peste noi,
căci Tu ești Dumnezeul,
nu noi suntem eroi,
deschide-ne larg ochii,
ca să putem vedea,
asemănarea care,
e doar pe urma Ta.

Să fim o alinare,
pentru acei trudiți,
să fim o-mbărbătare,
pentru cei obosiți,
mai dă-ne azi o vreme,
chiar scurtă de va fi,
să ne trezim din somnul,
ce vre-a ne nimici.

Ne recunoaștem vina,
nu suntem cum ai vrea,
nici demni de-Mpărăția,
ce este-n slava Ta,
mândria, lăcomia,
Isuse ne-a cuprins,
dezbracă-ne de ele,
să nu fim focul stins.

Să fim acea mireasă,
aleasă ce era,
de-o jertfa ce-ai adus-o,
pe dealul Golgota,
cu-o haină fără pată,
în voia Ta mereu,
să fie demnă Doamne,
de-un Mire... Dumnezeu.
Amin