O, până când?

O, până când?

În lume e atâta nepăsare
Față de tot ce-i bun și e frumos
Iubit e răul din încredințare
Că e plăcut și că e de folos.
S-au dat chiar legi să aibă-acoperire
Pentru păcatu-așa murdar și greu
Numindu-l o "modernă fericire"
Nesocotind ce spune Dumnezeu.
Se laudă că nimeni nu-i condamnă
Iubind chiar răutatea ce o fac
La "dreptul lor" în orice zi se-ndeamnă
Trăind viața după bunul plac
În desfrânări, în pofte și-n mândrie
Zi după zi mereu se amăgesc
Că liberi sunt neștiind că-n robie
Satan îi ține și ei rătăcesc
O, de ar vrea degrabă să asculte
De Cel ce a venit ca să ne dea
Iertare, pace și-alte daruri multe
Ar alerga să caute dragostea.
Dar ei aleargă grabnic spre pierzare
Și nu doresc s-asculte de-al Său glas
O, până când această nepăsare
Căci prea puțin din timp a mai rămas?
Curând veni-va Domnul în mărire
Și mulți vor plânge, însă în zadar
Că n-au ales calea de mântuire
Nesocotind atât belșug de har.
Vedea-vor toți c-a fost adevărată
Scriptura ce ne-a spus cum să trăim
Mărturisind despre Eternul Tată
Care ne-a spus prin Fiul să-l iubim.
Să alergăm, să îi grăbim să vină
Cât încă mai e timpul cel cu har
Căci va veni curând Cel ce-i Lumină
Să pună răului pe veci hotar.
Atunci vor vrea, dar n-o să se mai poată,
Căci vremea îndurării s-a sfârși
Să le-arătăm c-o viață curată
Că-i de folos a nu se-mpotrivi.
Le punem tuturor o întrebare
Și sunt chemați să dea grabnic răspuns
Până când oare-această nepăsare
Căci nu va rămânea nimic ascuns.
El, Domnul, despărți-va pe vecie
Pe cei nepăsători de-aceia sfinți,
Se va-ncheia această nebunie
E timpul scurt, de ce nu vă grăbiți?