O oază

Cresc umbrele, se alungesc spre seară
Scăldate în scânteile de-aramă,
Din truda zilei ne întoarcem iară,
Sălaşul în odihna lui ne cheamă.

Vor bate luceferi în geamuri, uşor,
Raze de lună din gene-argintate,
Vreascuri de stele jăruite sub nor,
Ploaia de clipuri din vremi depărtate.

Se-ntorc amintiri în dulce visare,
Mă scald în covată-n lacrima arsă,
Dragostea mamei e-ncinsă-n ştergare,
Mă-ntorc virtual o clipă acasă.

Ca fulgeru-mi trece fiorul prin trup,
Lumi paralele se-ating scăpărând,
Revarsă iubirea şi maluri se rup,
Iar mă inundă copilul plăpând.

Nu vreau frăgezimea, nici părul bălai,
Nici perna cu vise s-o pun căpătâi...
Din tine copile o oază să-mi dai
Cu toată dulceaţa iubirii dintâi,

Căci nu pot intra pe porţi în Cetate
De nu mă adapă din flacăra ei,
Acel Care Este Totul în toate
Şi-adună Mireasa din sacre Scântei.