O-ntindere imaculată

O-ntindere imaculată,
Un alb curat, desăvârșit.
O feerie înghețată,
Privind în jur ni se arată,
Ca un deșert fără sfârșit.

Cu viscol șuierând pe dealuri,
Cu zgomot înfricoșător,
Cu pocnituri de ger prin ramuri
Și cu steluțe pe la geamuri
E al iernii-nfrigurat decor.

Cu fulgi și țurțuri pe la streșini,
Cu ciripit de pițigoi,
Cu vântul șușotind prin cetini,
Cu obiceiuri și cu datini
Așa e iarna pe la noi.

Cu fumul alb ieșind din coșuri,
Cu clinchete de zurgălăi,
Cu dalb omăt pe acoperișuri,
Cu foșnete printre desișuri
Și-a clopotelor lungi bătăi.

Cu zarvă și cu larmă mare,
Cu derdeluș plin de copii,
Cu mulți nămeți scăldați în soare,
Cu a naturii reci splendoare
Și cu speranțe mii și mii.

Un rai frumos și luminat
Cu o priveliște de vis,
De Dumnezeu ne-a fost lăsat,
Aici unde ne-a așezat
Ca-ntr-un minuscul paradis.

În alb, așa vom fi-mbrăcați
Și noi cei care l-am iubit,
În stoluri, stoluri înălțați,
În haine sfinte nepătați,
Plutind spre cerul infinit.

La nunta Mirelui odată
Când El ne va servi la masă,
La sărbătoarea minunată,
În țara binecuvântată
Unde vom fi a Lui Mireasă.