O nouă zi...

O nouă zi…

„De crezi cuvintele Mele,
Fii vrednic de ele…”

Când zorii albaştri ridică năframa,
Al vremii ghem o nouă zi destramă,
Imaculată, ea n-a mai fost vreodată,
E ca zăpadă ce nu a fost călcată,

Nu are nici o urmă, e binecuvântată
De-Acela ce astăzi paşi ne va purta,
Umblarea-n adevăr pe-aleile grădinii,
Lăsându-ne deschis oblonul rugăciunii!

Departănd furtună de gânduri tumult,
În „ochi” de tornadă o clipă golit,
Afla-vom izvorul bucuriei tihnite,
Şi păcii divine vom fi drept unelte!

Ce astăzi vom trece cu duhul blândeţii,
E rândul divin scris în cartea vieţii!
Voinţa i-a noastră ce-n faptă zideşte,
De braţul e vrednic, putere primeşte!

În nouă zi ce-al vremii ghem deşiră
Spre valea în care paşii ne zburdară,
Priveşte la cerul din tine albastru,
Tinut e pe umeri, Isus e pilastrul!

Linişte adâncă, adăpost de stele,
Răsfiră şi norii, veştede petale,
Lacrima se-aude picând în tăcere,
Dă-ţi iscălitura Celuia ce-ţi cere!

Mai sus de cuvinte e-nţelesul lor,
Zrobind neputinţe şi gânduri ce dor,
Recunoaşte tainic în trăire sfântă,
Isus este calea dar, e şi răsplată!

04.10.2008