text Poezii crestine

O mie de gânduri

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: A. Urma
O mie de gânduri…

O mie de gânduri îmi zboară prin minte,
Mă mustră şi suflet apasă în cleşti,
Când flori de poemă pe-altară jertfite,
Cad pradă cântării în care nu eşti!

Mă ceartă o mie de gânduri în minte,
Dar tot într-o mie alinarea mi-aduc,
Când roua de dor îmi ninge pe frunte
Şi glasu-Ţi răzbate în suflet golit!

Tu eşti mai presus de o mie de gânduri,
Zâmbeşti indulgent când răpus de culoare,
Preaplin de iubire îmi varsă în valuri,
Un râu de cuvinte ce am în păstrare

Şi-mi umpli urciorul cu floarea iubirii,
Din verdele verii sau galben de toamnă,
Cu semeni ce poartă însemnul comorii,
Din mirul cel tainic ce-i inimii hrană!

Îmi zboară o mie de gânduri prin minte
Şi toate la Tine mă poartă cu-avânt,
Din calea nădejdii să surpe un munte,
Vâltorile sumbre când harul mi-ascund

Şi-o mie de gânduri cu încă vreo două,
Din Tine desprinse ca muguri cereşti,
Când simţuri deşteaptă o inimă nouă,
Povestea din capăt la toate Tu eşti!

Îmi iartă Părinte de gânduri o mare,
Când seara acasă le-adun ostenite,
Vârtejul sloboadă slăbit din strânsoare
Şi-o mie de gânduri Îţi stau la picioare!

30.11.2009

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>