O mare strâmtorare!...

O mare strâmtorare a venit
În miezul unei nopți de neveghere,
Peste-un Pãmânt total nepregãtit,
Bãtându-l peste faţã cu putere.

Şi arde focu-acestei strâmtorãri
O seamã de-aspiraţii şi de vise;
Cel ce lua-n piept furtunile pe mãri,
De spaimã, faţa lui încremenise.

S-a ridicat acum Apolyon
Primind putere peste omenire,
Pe cei ce îl slãvesc la unison
A-i rãsplãti cu groazã şi uimire.

E vremea când se cerne grâul copt
Şi se aleg şi paiele şi pleava,
Când ruginite uşi iar se izbesc
De umezii pereţi de la Jilava.

Necazul negru, luat cu împrumut,
Îşi ţine mult luminile aprinse;
În faţa lui, tot omul priceput
Rãmâne mut, cu mâinile întinse.

Dispare simţãmântul omenesc
Sãracii mor şi se-ngrozesc bogaţii,
Când veştile nefaste se-nmulţesc
Şi gemetele-n sãli de operaţii.

Furtunã e acum şi vreme rea
Şi-apoi va fi iar linişte şi pace;
Cãci ei omoarã doar ce pot vedea,
Dar sufletului bun, nu au ce-i face! ...