O mână nevăzută

"Ridicați-vă ochii în sus, și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește." (Isaia 40:26)

Cine e Cel ce a creat Pãmântul,
Şi cine formã sfericã i-a dat?
Cine e Cel ce a rostit Cuvântul
Şi din nimica, totul a creat?

Dar stelele? Dar Soarele şi Luna
De unde-au apãrut în Univers?
Când El le cheamã, nu lipseşte una;
Pe toate le cunoaşte dupã mers...

Cine-a luat în mâna Sa ţãrânã
Ca s-o frãmânte şi sã fac-un om?
Cine-a fãcut-o pe Pãmânt stãpânã
Şi-a pus mişcare-n fiecare-atom?

Sau ştie cineva unde-i cântarul
Cu care Domnul munţii-a cântãrit?
Cunoaşte cineva care-i hotarul
Gândirii, când la noi El S-a gândit?

Acel ce a creat tot Universul
Şi apele cu mâna-a mãsurat
A hotãrât oricãrui lucru mersul
Şi toate, ne-ncetat, L-au ascultat.

Doar omul, o lãcustã-n faţa Stâncii,
Un fir de praf plutind în galaxii
Nu vrea sã se supunã, dar, poruncii
Ca sã trãiascã-n cer, în veşnicii.

Numai Isus Hristos, Stãpânul Pãcii
E Înţelept şi Sfânt, Desãvârşit;
El este dinainte de toţi vecii,
El n-are început şi nici sfârşit.

Din ceruri Îşi aratã mãreţia;
De cine vrei alãturea sã-L pui?
Cãci mare este Domnul în putere
Şi fãrã margini în ştiinţa Lui!

El a creat şi ape şi izvoare
Şi orice lucru vezi: mare sau mic.
Celui slãbit îi dã din nou vigoare
Şi spânzurã Pãmântul pe nimic.

Privit-am la acestea ani de-a rândul,
Le-am studiat de multe ori, atent;
Şi, când, spre-aşa minuni mã duc cu gândul
Eu nu pot sã rãmân indiferent.

La glasul Lui sã ia aminte-oricine:
Când El te strigã, nu mai zãbovi!
Ferice va fi-n veci de cel ce vine,
Cãci viaţã şi odihnã va gãsi!

Mã-ncred în Tine, Domn Preabun şi Mare
Cãci Tu mã poţi pãzi de orice rãu;
Şi-Ţi mulţumesc cã-n jertfa salvatoare
Sunt mântuit şi sunt copilul Tãu.