O, mama...

O, mama...


O, mama, mama dulce,
Esti darul cel mai pretios si cel mai bun
Ce mi-a fost daruit atuncea
Cand am pornit pe greul vietii drum.

C-un tipat am intrat in viata
Infricosat de valurile ei, ce vor urma.
Dar doua maini muncite, sa ma prinda-n brate
S-au intins. Erau mainile tale, si a ta


A fost caldura dragostei curate
Cu care m-ai inconjurat de-atunci, de cand
Eram doar ghemotocul cu priviri nevinovate
Pe care-l leganai, de multe ori, plangand.

Caci triste ierni trecut-au peste tine
Cu vant de vremuri grele, cu urlet derazboi,
Apoi si primaveri, dar parca mai putine
Cu flori de bucurie mai rare, si-acelea pentru noi.

Suspinelor dadeai drum liber doar in noapte
Si lacrimilor vad sa curga, tot asa,
Cand adormeau si ultimile soapte
Ale micutilor, ca blanda sa le fie odihna.

Si sa-i intampini apoi dimineata
Cu fata zambitoare, cu sufletul deschis.
Sa nu afle ce chip are tristetea
Si sa nu stie ce-i durerea, nici macar in vis.

Tu n-ai stiut filozofii prea multe,
Nici vorbe prea mestesugite n-ai putut rosti,
Dar mainile-ti trudite, sa munceasca n-au putut sa uite
Fie ca era seara, miez de noapte, sau in zori de zi.

Tu n-ai avut comoara de la stramosi lasata
Si nici rasplata buna pentru truda, n-ai primit.
Dar de pe masa din casuta, niciodata
Painea si hrana noastra n-au lipsit.

Chiar si atunci cand ti-a slabit puterea,
Ai luat-o de la capat iar si iar
Ca celor dragi sa le mai usurezi povara,
Ai pus mereu, mereu, dulceata-n loc de-amar.

Caci n-au fost ochisori doar o pereche
Sa te priveasca, ci manute s-au intins
Spre tine si mai multe, caci in casa veche,
Copiii, pe copiii lor ti i-au trimis.

Si-apoi, in dragul nostru cuib pustiu
Din care puii toti, zburat-au rand pe rand,
Ai mai ramas cu inima plangand doar tu,
Caci a plecat si cel ce ti-a fost cel mai bland,

Mai bun, mai iubitor, mai intelept tovaras,
Pe-ai carui umeri iti mai usurai povara.
Dar n-ai descurajat, ci lupta-i inceput-o iarasi
Si-atunci, cand peste viata ta s-a lasat seara.

Pe fata ta, cea alteori frumoasa
Si-au lasat anii si durerile carari adanci.
Ti-a mai ramas deschis doar sufletul si casa
In care asteptand pe vre-un copil, te rogi si plangi.

Insa ramai mereu increzatoare
Ca viata ta nu trece in zadar
Fiindca rasplata ta , in ceruri sus, e mare.
Uita-vei de singuratate, durere si amar.

Cat vei mai sta pe-acest pamant cu truda
Asculta glasul celui sfant , necontenit.
Inimii tale triste, spune-i sa auda
Ca bunatatea Domnului nu s-a sfarsit,

Ci se-noieste-n fiecare dimineata
Si-n tinerete, ca si-n anii grei,
Pentru acei ce-ntreaga viata
Slujesc lui Dumnezu, cu forta dragostei.