O lume-nvechită...

O lume-nvechită, cu riduri și slăvi muritoare
Se-ndreaptă în grabă spre valea eternului foc
Se neagă credința și Sângele plin de salvare
Iubitul Isus este pus azi pe ultimul loc.

E mult mai ușor să ne-ncredem în alte planete
Decât să chemăm prezența Sfântului Tată
Trăim doar o viață cu falsele-i fețe
Nevoind a știi căci doar Domnul ne iartă.

Mergem pe margini de râpi, chiar prăpăstii,
Nevăzând pericolul care ne paște;
Ne încredem în ale lumii sugestii,
Nicidecum nu vrem din nou a ne naște.

Strigă orfanul, văduva plânge întruna,
Pâinea și peștele nu mai sunt pentru mulți;
Este aproape, foarte aproape furtuna
Ce va face să cadă falnicii munți.

Și atunci, tu și eu, ce vom face
Dacă astăzi, când Domnul ne cheamă
Să primim libertatea, eterna Lui Pace
Noi ne-ntoarcem în lumea plină de teamă?

Ce-I vom spune Sfântului, Bunului Tată
Despre timpul jertfit neștiinței?
Caci a noastră haină va fi doar pătată;
Se va pune pe veci verdictul sentinței.

Ce răsplată vom afla la sfârșit de trăire
Dacă timpul de har și iubire măreață
Noi îl facem doar sterpe - azi - zile
Căutând o altă străină - azi - față,

Ce ne poartă-n derivă pe valuri răzlețe
Departe de Viața, ce promisă ne-a fost,
Neglijind ale Domnului sfinte povețe
Şi uitare ne-a dat de rugă și post?

***
Frate, soră, pastor, slujitor, voi oameni,
Astăzi suntem chemați, poate ultima dată
Să ne-ntoarcem din drumul ce poartă doar foame
Și să-I spunem: " Am greșit, Te rog, azi mă iartă!"

Amin!