O iubire minunată

Tu iubire minunată, inima ce mi-ai aprins,
Focul care arde-n mine, nu lasă să fiu învins,
De vre-un val, sau clipe grele, nici de timpul greu ce vine,
Căci iubire... tu ești focul, care arde azi în mine.

Tu mi-ai dat acea putere, aripile ce mi-a-ntins,
Cu căldură-n vremea rece, inima tu mi-ai cuprins,
Și în zile de-ncercare, tu mi-ai fost un adăpost,
Vieții mele... tu iubire, i-ai dat pe pământ un rost.

Ooo... cât ești tu de plăcută, dragoste nemuritoare,
Doar fiorii tăi întruna, îmi dau mie vindecare,
Când sunt slab îmi dă putere, când sunt trist doar fericire,
Și n-aș vrea vre-o dată-n viață, eu să pierd a Lui iubire.

Nu vreau ca să fac în viață, eu vre-un pas fără de tine,
Vreau să fii mereu prezentă, și la greu dar și la bine,
Arzi iubire cât mai tare, stai aprinsă tu mereu,
Doar prin tine simt prezența, ce-mi dă viață ea mereu.

Chiar de uneori mă arde, ooo... e-un foc așa plăcut,
Până să te am pe tine, El nu mi-a fost cunoscut,
Dar acu... iubire-n viață, nu aș vrea să mai trăiesc,
Fără flacăra aprinsă, ce mă face să iubesc.

Viața mea fără de tine, ea vre-un țel nu ar avea,
Eu aș fi pierdut în lume, de n-ar arde dragostea,
Ce în inimă-i aprinsă, astăzi pentru Domnul meu,
Cel care mereu mă ține-n viață doar la pieptul Său.

Cel care mereu mă poartă, pe-al Său braț prin viața mea,
Cel ce-mi netezește calea, când ea este mult prea grea,
Este Cel care în mine, o iubire-atât de mare,
A apris ca eu pe cale, să simt marea Sa-ndurare.

Focule ce-mi arzi întruna-n, inimă și pieptul meu,
Stai aprins... să arzi mai tare, numai pentru Dumnezeu,
Căci nimic în astă lume, vre-o putere n-ar avea,
Să te stingă, căci odat-ai fost aprins de mâna Sa.