O frunză...

Copile drag, din plopul de la poartă,
Biruitor în aspre vitregii,
Eu ţi-am trimis o frunză-nrourată
Să o primeşti cu zorile de zi.

Cu un suspin din dorul de acasă
Stârneşti în ea un fremăt fermecat,
De codrii verzi, de ierburi de mătasă,
De tot ce-n vatra veche ai lăsat.

Să plângă-n jalea doinelor străbune,
Cu buzele atinge-o ca pe-un jar,
Cânta-va frunza ca o rugăciune
Când sufletul îţi este un altar.

Ofrunză ţi-am cules de pe o ie,
Împunsă pe gherghef de multe ori,
Simbolul frumuseţii să îţi fie,
Să rabzi, să ierţi, aşa suntem datori.

Eu cred că frunza ştie calea-n toarsă,
Când va porni tornada-ntre străini
Să înţelegi, să te întorci acasă,
Încununat cu slavă, ori cu spini.

Cerşesc o frunză din Pomul Vieţii,
În rugă voi deschide un zăvor,
Vreau s-o primeşti cu zorii Dimineţii,
De-Acasă, un balsam vindecător.