O, ce curat e cerul

O, ce curat e cerul la orice răsărit
urmat dup-o furtună ce fața-i curățise
de praful ce pământul spre el și l-a suit
când spre lumină toate ferestrele-s deschise.
- O, ce curat e duhul în orice tainic ceas
urmat dup-o fierbinte și naltă rugăciune
când lacrimile spală tot praful ce-a rămas
din trecerea pe lângă păcat și urâciune.

O, ce curat e visul din care te trezești
după umblarea sfântă cu Dumnezeu pe-o cale
când încă-ți mai încântă miresmele cerești
adâncul și nălțimea recunoștinței tale.
O, ce curat e gândul de după ce-ai pătruns
Cuvântul și-Adevărul dezvăluit deodată
când vezi atât de-aproape ce-a fost atât de-ascuns
cu fața de-o lumină și-un plâns ceresc scăldată.

O, ce curat e-al zilei desăvârșit apus
când zarea i-a fost sfântă și rodul i-a fost dulce
când roua de pe iarbă și stelele de sus
par flori pe care unul spre celălalt le-aduce.
O, ce curat e totul când viața la sfârșit
c-o blândă măreție în Dumnezeu se-alină
ce plin de măreție e-acel apus slăvit
ce pare auroră eternă și divină.