Numai Domnu-i lângă mine

Numai Domnu-i lângă mine,
Când eu sunt în suferință,
Se apropie cu milă,
Îmi ridic-a mea ființă,
Cu a Lui iubire sfântă,
Îmi aduce izbăvirea,
Când lovit de guri deschise,
Sunt mereu... El mi-e iubirea.

Numai Domnul mi-e Prieten,
Singurul ce îl mai am,
El a fost doar lângă mine,
Când adânc eu suspinam,
Sub o ploaie de cuvinte,
Ce au fost ca stropi de foc,
Ce-au căzut din gura care,
Milă n-a avut deloc.

Numai Domnul mi-e tărie,
În acele vremuri care,
Neputința mă împinge,
Într-o-ntunecată vale,
Unde umbrele-s prea dese,
Unde șoaptele răcnesc,
Cu acele vorbe care,
Inima ele-mi rănesc.

Numai Domnul îmi cunoaște,
Apăsarea ce o duc,
De la mica neveghere,
Când pe cale mă conduc,
Degetele ce întruna,
Înspre mine s-au întins,
Aducându-mi ne-ntrerupte,
Clipe ce-s născute-n plâns.

Numai Domnul azi îmi este,
Adăpostul meu mereu,
Scutul care mă ferește,
De mânia celui rău,
Piedici când pe calea-mi pune,
Domnul aripa-și întinde,
Și din gropile săpate,
De-a mea mână El mă prinde.

Numai El mie mi-aduce,
O sclipire-n depărtare,
Când mereu mă urmărește,
Vremea care greu mă doare,
Ce aș vrea ca ea să fie,
Un trecut ce-i șters... uitat,
Care fără vre-o dreptate,
El mie mi-a fost lăsat.

Domnu-a fost și va rămâne,
Cel ce-i veșnic neschimbat,
Cel ce-a fost mereu cu mine,
Într-un timp ce-am fost lăsat,
Să cunosc și fericirea,
Și necazul pe pământ,
Dar și-acea putere care,
Este vie în cuvânt.