Nu vei putea să fii răpus

Nu vei putea să fii răpus, când ești în neputință,
De Domnul vei fi ridicat, iubește-a ta ființă,
Puterea Lui El îți va da, să te ridici îndată,
Căci Dumnezeu mereu ți-a fost, și îți va fi un Tată

Chiar de adesea obosești, e numai lângă tine,
Să șteargă rănile adânci, ce îți aduc suspine,
Să-ți spună glasul Său duios, ce mult azi te iubește,
Pe drum spre Țara cea de sus, El nu te ocolește.

Nu vei putea ca să rămâi, nici plin de întristare,
Căci ai un Dumnezeu în cer, ce-i plin de alinare,
În inimă îți va turna, balsam vindecător,
Să nu fii cel rănit pe drum, să ai puteri în zbor.

Tu nu vei sta nici prăbușit, chiar de e greu pe cale,
De mână ești mereu ținut, și prin adânca vale,
Călăuzit aici tu ești, în pasul pe pământ,
De Dumnezeu... căci vrea s-ajungi, în locul veșnic sfânt.

Nici deznădejdea n-ar putea, ca să te înfășoare,
Căci tu mereu ești adăpat din viile izvoare,
Hrănit doar din cuvântul viu, ești tu întotdeauna,
Și așteptat de Dumnezeu, ca să îți dea cununa.

Ți-a pregătit un cer senin, ce margine nu are,
El pentru tine a murit, e Cel ce-a dat popoare,
Azi singur nu te va lăsa, va fi pân-la sfârșit,
Un Dumnezeu ce-i astăzi viu... ce-odată s-a jertfit.