Nu-ți pune nădejdea-n oameni

Nu-ți pune nădejdea-n oameni,
Sunt nespus de schimbători.
Parcă sunt frunzele toamnei,
Vopsite-n mii de culori.

Nu-ți pleca ușor urechea
S-asculți de-acei lăudăroși
Ce nu-și află aici perechea
Pe cât sunt de mincinoși.

Omul îți promite multe,
Dar la urmă dă din umeri.
Îți este prieten doar pe punte,
Cât îl porți, îl duci pe umeri.

Nu purta poveri străine,
Nu-ți băga capul în jug
Cu acei ce n-au rușine
Și-ți fac viața tăvălug.

Doar Cuvântului cel veșnic
Merită să-i dai crezare!
El e ca lumina în sfeșnic,
Prin întunericul cel mare.

E vremea să crezi Cuvântul,
Tot ce-a spus cândva Hristos,
Căci s-a cam umplut pământul
De trufași, de lăudăroși.

El te scapă de-a lor cursă
Și de lațul ei întins,
Căci Cuvåntul este-o sursă
Și o putere de ne-nvins.
El e Adevăr și Vață,
Căci cuvântu-i Dumnezeu!
El e Stânca cea măreață,
Turn și adăpost la greu!

Scaldă-ți ochii, privirea,
Soră, frate, în Cuvânt,
Îți va limpezi gândirea,
Cugetând la El adânc.

Fii prieten cu-nțelepciunea.
Priceperii să-i spui: "Ești sora mea!"
Să umblați întotdeauna
Ca trei frați, atrași de o stea.

Pune-ți nădejdea în Isus,
Împrietenește-te cu El.
Alți prieteni ca El, nu-s,
Cât vei căuta sub cer...

Doamne, Tu să ne păzești
De prieteni, de vrășmași.
Soare sfânt ce strălucești,
Te rugam să nu ne lași!

Fii cu noi aici în vale,
Strâns de mână să ne ții.
Pân' la ultima suflare
Domn și frate să ne fii.