text Poezii crestine

Nu te teme

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dinu Ciolte
Nu te teme

Când neliniștea în suflet
Parcă vrea aș face loc
Și când raze de speranță
Parcă nu mai vezi deloc

Vin zvonuri de pretutindeni
Și se aud, vești de război
Iar mulți astăzi se întreabă
Doamne, ce va fi cu noi

Frământarea ne cuprinde
Vrem nu vrem, ne panicăm
Și adesea nu mai știm
Încotro să ne îndreptăm

Auzim vești, și câteodată
Mintea noastră răvășită
De atâtea informații
La pământ e prăbușită

Dar când gânduri ne doboară
În aceste vremuri grele
Dumnezeu vine și spune:
Poporul meu: Nu te teme!

Nu te teme când nori negri
Vin mereu asupra ta
Din furtuna cea mai mare
Brațul meu te va salva

Nu te teme când vrăjmașul
Împrejurul tău răgnește
Mâna mea din încercarea
Cea mai grea te izbăvește.

Nu te teme nici când boala
Roade în corpul tău mereu
Peste tot și peste toate
Te veghează ochiul meu

Nu te teme, nu te teme
Sânt cu tine tot mereu
Peste toate lucrurile
Sânt stăpân eu, Dumnezeu

Nu te teme nici atuncea
Când cel rău te va lovi
Doar încrede-te în mine
Iar eu te voi izbăvi

Nu te teme niciodată
Ori prin ce ar fi să treci
Tu increde-te in mine
Și genunchii să ții pleci

Să mă chemi în rugăciune
Orișicând și-n orice vreme
Eu din cer îți voi răspunde,
De acea: Nu te teme

Nu te teme, sânt cu tine
Nu privi cu îngrijorare
Eu te întăresc, te sprijin
Dreapta Mea-i biruitoare

Nu vă temeți în necazuri
Ci înălțați privirea in sus
Fiecare clipă a vieții
E vegheată de Isus.

Dinu Ciolte
28.01. 2023

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>