Nu sunt vrednic de iubire

Nu sunt vrednic de iubire,
Nici de îndurarea Ta,
Dar ea este-atât de mare,
Zi de zi-i de partea mea.

Nu sunt vrednic să-mi fii soare,
Dar în fiecare zi,
Văd pe ceruri strălucirea,
Bucuros să pot eu fi.

Nu sunt vrednic nici de mila,
Ce o ai doar Tu mereu,
Dar văd mâna Ta străpunsă,
Mi-e ușor când este greu.

Ea-mi dă pace-n tulburare,
Cercetare-n vreme grea,
Se oprește lângă mine,
Când eu strig durerea mea.

Mâna Ta mereu m-alină,
Dar și-atunci când sunt căzut,
Mă ridică-mi dă putere,
Îmi dă iar un început.

Lacrimile mele grele,
Strânse sunt de mâna Ta,
Pietre scumpe pe-o cunună,
Îmi vor fi când voi pleca.

Nu sunt demn de veșnicia,
Pregătită să mi-o dai,
Dar mi-ai pus în față urma,
Ce mă duce către Rai.

Mă așteaptă fericirea,
Nu sunt demn eu nici de ea,
Dar nădejdea dăruită,
Este bunătatea Ta.

Și a Ta credincioșie,
Este darul minunat,
Dorul după nemurire,
Tu în dar mie mi-ai dat.

Vrednic nu-s... dar niciodată,
La nevrednicia mea,
N-ai privit... ci totdeauna,
Doar la bunătatea Ta.
Amin