text Poezii crestine

Nu sunt poetă doar versuri scriu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu
NU SUNT POETĂ... DOAR VERSURI SCRIU
N-am spus că sunt poetă, n-am s-o spun,
Doar rimele le strâng într-un album,
Vorbesc în versuri, nu scriu poezie,
Vorbesc de ce mi-e drag și-mi place mie.

Nu spun că nu greșesc în tot ce scriu,
Gramatical, fonetic, chiar nu știu,
Încerc să corectez orice greșeală
C-a fost mai mare sau poate banală.

Aș vrea să nu greșesc în ce transmit,
Căci eu vorbesc în rime cam grăbit,
Aș vrea să se citească încă o dată,
De cel ce nu poate să înțeleagă.

Eu vă vorbesc în rime de Isus,
El este Domnul meu, din ceruri, sus,
Curând pe nori îl voi vedea venind
Și sper să mă găsească tot scriind.

Nu sunt poetă, nu sunt scriitoare,
Dar vreau să spun că sunt o visătoare,
Visez la clipa minunată ce o să vină,
Visez că am să scriu în țara de lumină.

Așa sunt eu și nu mă rușinez,
Îmi place cu stiloul să dansez,
Nu sunt poetă, sunt copil de Dumnezeu
Și sper că ai dedus din versul meu.

În versul meu sper să te regăsești,
Aș vrea și Tu, pe Hrist', al meu să-l întâlnești,
Aș vrea ca rimele să te aducă pe pământ,
Și să accepți că pentru tine a murit un sfânt.

Nu sunt poetă, iată-mă că scriu,
În rime spun că Dumnezeu e viu,
În rime te invit să studiezi
Cuvântul sfânt, te rog să cercetezi.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>