text Poezii crestine

Nu sunt bogat, dar am de toate

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Berbec Ion
Nu sunt bogat, dar am de toate
Căci Dumnezeu sa îndurat
Atunci când rătăceam prin noapte
El m-a cuprins şi ma salvat

Nu sunt bogat, şi nici nu vreau
Acele bogăţii de-o clipă
Ci doar în harul Său să stau
Pe veci să fiu în turma-I mică

Unde se poartă duh curat
Şi haina nepătată
Unde trecut-i dat uitat
De Dumnezeul viu, de Tatăl

De Cel, ce a făcut pământul
Şi orişice făptură
Vreau să mă ştiu condus de Dânsul
De-a Lui puternică azi mână

Nu sunt bogat, dar ştiu căci Domnul
Mă poate-mbogăţi oricând
Dacă voi lepăda eu omul
Căci El se-ntoarce în curând

Şi-atunci aşi vrea cu-adevărat
Să fiu bogat doar pentru El
Să nu am suflet ruşinat
C-am vrut să fiu bogat doar eu

De-aceea azi îi mulţumesc
Căci bogăţiile lumeşti
Nu mă tentează, eu iubesc
Doar lucruri, ce-s duhovniceşti

Doar ceea, ce mă poate face
Să laud Numele Său Sfânt
Ce poartă azi în lume pace
Şi Mântuirea pe pământ.

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

O Dată Spune Dumnezeu!
`O dată Spune Dumnezeu! `O dată Spune Dumnezeu.De două ori să-auzim noi.O dată El a glăsuit.Iar noi cu drag să fi-nplinit. .O dată tainic a vorbit.Și alte dăți mai deslușit.Dar că să știi ce-i de-mpli... Citeste mai mult >>
Mă întreb!
Doamne, merg eu oare bine?Căci văd că nu mai sunt jignit,Căci astăzi eu mă uit la mineȘi cei lumești nu m-au lovit.Doamne, mai spun eu oare Adevărul?Căci văd că nu mai deranjez,Încep eu să distrez pop... Citeste mai mult >>
Armonii
Armonii,Armonios minunile se-mbină,Minunile făcute, Doamne,de-a ta mână,Chimie, fizică și matematiciLe-ai dat ca instrumente,La tinerii simpatici! ! ... ,Iar limba cea românăTu, ne-ai ales-o TatăDomo... Citeste mai mult >>
Alb și negru...
Alb și negru...Înțelepciunea Ta, e necuprinsăȘi omul, îl iubești, cu-o dragoste aprinsă! ! ...Și totuși mai sunt unii, Doamne, Ce Te neagăCând făurit-ai toată lumea, asta-ntreagă...Cerurile, Tu, le-a... Citeste mai mult >>
La trezire!...
La trezire! ...La trezire, Te rugămDupă ce Îți mulțumim,Pentru ziua ce-o trăimÎn Tine ne fă să stăm!Ție, să ne închinămSă Te binecuvântăm,Numele să-Ți înălțămYahve Duhule etern,Și cumva-mpăcați cu Ti... Citeste mai mult >>
Un cod portocaliu dar și unul roșu
Un cod portocaliu dar și unul roșuUn cod portocaliuDe căldură solarăÎmpiedică omul,Să iasă afară! ...E vară în toată puterea,Doar că această vipieNu-i dă ființei umanemângâierea,Ci duce la o pustiire... Citeste mai mult >>
Acum e timpul
Acum e timpulAcum e timpul de pe urmăCu încercări și cu amarCând e atâta nepăsareȘi alergare în zadar,Căci mulți pe căile străineDe Domnul și de sfântul harSunt prea cuprinși de înșelareȘi fără al cr... Citeste mai mult >>
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)DOMNUL, ne-a chemat la viață,Și doar de bine, ne-nvațăCu bunătăți ne răsfață...Și nu cere, vre-o chitanță.Ele-s decontate-odatăLa timpul de judecată,... Citeste mai mult >>
Cu Smerenia,cum stai?
`Cu Smerenia, cum stai? `A fii Sfânt, nu poți oricum.Și nici să te abați din drum.A fi Sfânt trebuie smerenie.Și lepădare de sine. .Smerenia nu vrea-nălțare.Smerenia cere Ascultare.Un Sfânt nu se va n... Citeste mai mult >>
Cum e pocăința ta
Oare cum este pocăința ta,Și cum trăiești în fața Domnului acuma,Cum este pocăința ta,De când ai venit la Domnul cu viața ta.Ești înflăcărat ca la început,De când pe Domnul L-ai cunoscut?Mai este inim... Citeste mai mult >>