Nu știm când sfârși-va drumul

Nu știm când sfârși-va drumul, nu știm El când va veni,
Zi de zi, clipă de clipă, gata vrea El noi a fi.
Să veghem cu dor și teamă, și cu inima curată,
Căci răsplata pregătită, va fi cea mai minunată.

Nu știm vremea revenirii, dar să-l așteptăm cu dor,
S-avem parte la răpire, către cer de-un ultim zbor.
Când se v-arăta lumina, veșnică... fără apus,
Să fim gata de plecare, cu al nostru Domn Isus.

Să avem candela aprinsă, haina albă fără pată,
Când vom trece pragul veșnic, către țara minunată.
Somnul lumii ne pândește, ochii să ne amăgească,
Să ne rătăcească pasul, către slava-mpărătească.

​Oricât este noaptea lungă, oricât greul ne apasă,
Vine clipa fericită, când vom fi chemați acasă
Să lăsăm în urmă valea, cu dureri și cu suspine,
Căci în ceruri ne așteaptă, zilele cele senine.

​Să privim mereu spre poartă, prin credință și prin rugă,
Și să fim întotdeauna, ca o credincioasă slugă,
Căci atunci când trâmbița-va, glasul cel răsunător,
Să zbura deasupra lumii, cu Isus pe sfântul nor.

​Să fim gata de plecare, în orice moment al zilei,
Ca să ne găsească cerul, sub umbrarul sfânt al milei,
Când veni-va Domnul nostru, să ne ia la El în slavă,
Să nu fim găsiți în lume, cu o inimă bolnavă.

Să pășim plini de credință, pân’ la marea întâlnire,
Scufundați cu totul astăzi, în a Lui sfântă iubire,
Nici-o trudă nu e mare, nici-un munte prea înalt,
Când ne-așteaptă mântuirea, dincolo de celălalt.

​Să fim gata de plecare, când ne va striga pe nume,
Lăsând haina de țărână, și necazul cel din lume,
Sus în patria de slavă, unde nu va fi apus,
Vom uita de orice luptă, lângă Domnul nostr' Isus.

Vom vedea cetatea sfântă, cu sclipirea nestemată,
Unde lacrima amară, va fi pe vecii uitată
Ziduri de cristal în față, străzi de aur sub picioare,
Și-o lumină blândă, sfântă, ce nu vine de la soare.

​Nu va mai fi noapte-acolo, nici tristețe, nici suspin,
Vom sorbi pe veșnicie, dintr-un mereu senin,
Vom cânta în cor cu îngerii, imnul păcii ce nu trece,
Fericiți pentru vecie, cu Isus noi vom petrece.
Amin