Nu santem nimic

Nu santem nimic in lume
Decat umbre trecatoare
Dar nu ne-am nascut aici
Chiar asa la intamplare,

Plamaditi de-o mana sfanta
Si cu suflet din lumina
Poate am uitat adesea
Ca santem facuti din tina.

Ca-n iubirea-i fara margini
Ne calauzeste un Tata
Prin a lumii labirinturi
Ca sa-L intalnim odata.

Sa ajungem iar la starea
Ce-o avea intaiul om,
In gradina fericirii
Pana a mancat din pom.

Iar pedeapsa a fost data
Chiar de insusi Dumnezeu,
Omul trebuia sa moara
Acum pentru pacatul sau.

Se rostise scurt sentinta
Consecintele au fost grele,
Omul prin puterea sa
Nu putea decat sa spere.

Despartit de Dumnezeu
Incepuse decaderea,
Neavand nici o speranta
Sa primeasca infierea.

Trebuia o jerfa mare
Stropita cu sange sfant,
De aceia din marire
Coborat-a pe pamant,

Insusi Dumnezeu sa moara
Sus pe lemnul blestemat,
Sa salveze omenirea
Si pe omul vinovat.

Prin aceasta jerfa sfanta
Putem iarasi a spera,
Caci odata-n vesnicie
Noi vom sta la dreapta Ta

Nu vom fi nicicand in stare
Pe deplin sa-ti multumim
Dar dorim un lucru Doamne
Sus in cer cu Tin* sa fim

Amin