Nu răni omule-n viață

Nu răni omule-n viață,
Suferință nu lăsa,
Fii mereu o mângâiere,
Răni adânci pentru-a lega,
Fii mereu o alinare,
Nu un spine tu să fii,
A ta dragoste s-aducă,
Celor triști... doar bucurii.

Nu adu dureri acelor,
Care cer un ajutor,
Sprijin să le fii în toate,
Și de pace un izvor
Mâna ta să le aducă,
O speranță-n vreme grea,
Cum și mâna cea străpunsă,
Ție-ntruna ți-aducea.

Să nu judeci niciodată,
Pasul celui obosit,
Ia-l de mână și-mpreună,
Să urcați dealul cumplit,
Judecata e a Celui,
Care toate le-a făcut,
El e Alfa... e Omega,
E sfârșit... e început.

Fii o floare înflorită,
Nu un trunchi uscat de vânt,
Lasă-n urm-o urmă albă,
Ca și Domnul pe pământ,
Să se vadă doar lumină-n,
Faptele ce tu le faci,
În smerenie la cruce,
Să aștepți și doar să taci.

Nu răni omule-n viață,
Inimile ce se zbat,
De nu știi a lor durere,
Ele suferind... doar tac,
Nu-ți deschide gura-ndată,
Cu părerea să îți dai,
Cu o vorbă inimi multe,
În bucăți poți să le tai.

Poți să sapi izvor de lacrimi,
Un cuvânt dacă rostești,
Poți s-aduci și tulburare,
Dacă nesărat vorbești,
Poți sa duci în prăbușire,
Pași ce greu au obosit,
Numai un cuvânt ucide,
Fără rost de e rostit.

Ai de grijă de-a ta gură,
Și cuvintele ce spui,
Ca să nu răcești vre-o dată,
Inima tu nimănui,
Să zidește cu-a ta vorbire,
Și să-ncurajezi mereu,
Vorba blândă-i mângâierea,
Ce o lasă Dumnezeu.
Amin