Nu-nțeleg de ce-i așa

Nu-nțeleg de ce-i așa, nu-nțeleg de ce e greu,
Dar eu știu... inima mea, îl vrea doar pe Dumnezeu.

Chear de uneori mă arde, dorul de El ce-i aprins,
Nu vreau liniștea în care, eu să am un dor ce-i stins.

Nu-nțeleg de ce e calea, doar o suferinț-amară,
Dar știu că ea niciodată, pe-acest drum nu mă doboară.

Căci în mine iute crește, o dorință ne-ncetată,
Să ajung prin suferință, sus... acasă... l-al meu Tată.

Nu-nțeleg de ce vărs lacrimi, nu-nțeleg de ce suspin,
Dar iubirea ce-i sădită-n mine-mi este un alin.

Chear de mă târăsc pe cale lăcrimând, nu-mi este greu,
Căci îmi dă mereu putere, dragostea de Dumnezeu.

Nu-nțeleg de ce-i grea viața, pe pământ aicea jos,
Dar în ea există Doamne, și ceva care-i frumos.

Când mă-ncred numai în Tine, îmi aduci acea speranță,
Că-ntr-o zi ne întâlni-vom, doar noi doi... față în față.

Și atunci eu uit de toate, și de lacrimi... de durere,
Căci nădejdea și speranța, îmi aduce mângâiere.

Chear de azi pe-această cale, nu-nțeleg de ce-i așa,
Dar când voi ajunge-acasă, eu atunci le voi afla.

Dar până voi fi cu Domnul, până-n ochi îl voi privi,
Chear de-mi este ne-nțeleasă, calea... tot îl voi sluji.

Voi privi spre zări întruna, chear de-ntreb de ce-i așa? ,
Neânțelegând... pe Domnul, mereu îl voi aștepta.