Nu-ncerca să smulgi din mine, vântule ce eu iubesc

Nu-ncerca să smulgi din mine, vântule ce eu iubesc,
E iubirea ce mă face, pentru Domnul să trăiesc,
E-o durere mult prea cruntă, când tu bați atât de tare,
Căci ea este în adâncul, inimii... nicicând nu moare.

Nu-ncerca tu temelia, în bătaia ta de vânt,
S-o dărâmi... căci ea zidită, sus pe stânc-a fost de-un sfânt,
Mă lovești cu-a ta furie, zdruncinată e de tine,
Dar rămân tot în picioare, căci Acel din cer mă ține.

Îmi aduci doar ceața deasă, tu ai vrea ca să orbesc,
Dar tu vântule... ascultă, o răzbat... căci îmi doresc,
Să ajung la Salvatorul, ce-i lumina mea pe cale,
Când aduci tu ceața deasă, să-mi opresc pasul în vale.

Fluturi frunza dar și rodul, ca să cadă la pământ,
Vântule nu-s pentru tine, sunt pentru Acel ce-i sfânt,
Ce-i a Lui nimeni nu poate, să dărâme sau să ia,
Căci sunt roade ce-s aduse, pentru-Mpărăția Sa.

Ramurile înverzite vrei să mi le-apleci în jos,
Dar Acel ce-n sus le ține, este sfânt... este Hristos,
Ridicate înspre ceruri, le voi ține când vei bate,
Să le rupi... nu ai putere, nici pe mine-a mă abate.

Tu să mânța deznădejdii, astăzi în bătaia ta,
Tot o porți pe lângă mine, s-o sădești tare ai vrea,
Dar nu poți căci am comoara, care preț vântule n-are,
E credința de la Domnul, ce-i din El nimic nu moare.

Locul tău este-n văzduhul, care-i tulburat ca tine,
Eu întruna am doar pace, dragostea care pe mine,
Mă-nfășoară-ntotdeauna, vântule când te-nfiori,
Nu mi-e teamă azi de tine, am divinile valori.