Nu-mi fura a mea iubire

Nu-mi fura a mea iubire, tu apus grăbit de soare,
Lasă-ma să-i simt mireasma, sub a razelor splendoare,
Căci e-atât de minunată, clipa când cu ea eu sunt,
În această suferință, ce-a cuprins acest pământ.

Nu-mi fura a mea nadejde, nor ce-ascunzi o zi senină,
Lasă-mă să fiu întruna, eu pe cale de ea plină,
Ca să nu-mi aplece-adese-acea bătaie ce-i de vânt,
Al meu suflet și privirea, pe-acest drum de pe pământ.

Nu-mi fura a mea credință, timpule ce te-ai oprit,
Ca să simt în profunzime, tot ce-n față mi-a venit,
Ca să simt fiorii clipei, ce prin văi adesea trece,
Clipa-n care parcă totul, se oprește... este rece.

Nu-mi zdrobiți a mele vise, să le stingeți nu-ncercați,
Căci în ele stă aprinsă, dragostea... și nu uitați,
Este ea acea eternă, care arde-nflăcărată,
Voi nu veți putea să stingeți, acea flacără vre-o dată.

Nici pe mine, căci aprinsă este astăzi o iubire,
Cu o flacără eternă, mă conduce-n nemurire,
Nu mai stați în a mea cale, ca să mă împiedicați,
Și pe drumul meu spre viață, eu să trec să mă lăsați.

Căci îmi țin dorința vie, din cuvânt eu o hrănesc,
Ca să trec de tot în toate, spre un țel care-l privesc,
Și în timpul cald ce-ngrabă, el se duce... iute trece,
Dar privesc în sus și-n timpul, care-i lung și este rece.

Căci acolo-n depărtare, după voi sunt așteptat,
De Acel ce-n a mea viață, a lucrat El minunat,
Mi-e nădejde, mi-e speranță, mi-e putere-n orice vreme,
Pe-acest drum deschis de Domnul, eu cu el nu mă voi teme.