Nu mai este foc în rugă

Nu mai este foc în rugă,
Nu mai e foc pe altare,
Se trăiește-n amăgire,
Și fățărnicia-i mare.

Se ridică glasuri multe,
Dar sunt goale de putere,
Vorbe dulci, dar viața-ascunsă,
Este plină de cădere.

Plâng în rugi de suprafață,
Par zdrobiți și cercetați,
Dar când ies din adunare,
Sunt aceiași, neschimbați.

Râd la glume fără teamă,
Spun cuvinte fără frâu,
Și trăiesc așa ca lumea,
Teamă n-au de Dumnezeu.

Poartă chipul de evlavii,
Dar puterea au pierdut,
Tot ce pare viu pe-afară
Înăuntru e căzut.

Judecă pe orișicine,
Se ridică mai presus,
Dar în viața lor ascunsă
Sunt departe de Isus.

Nu mai este cercetare,
Nu mai este acel foc,
Doar o formă de trăire,
Ce-i bazată pe noroc.

Însă Domnul vede toate,
Nu doar la exterior,
Ci la inima zdrobită,
La ce-i viu și roditor.

Va veni și ziua dreaptă,
Când nimic nu va fi-ascuns,
Vor cădea măști de pe fețe,
Și tot răul va fi spus.

Nu va sta-atunci în picioare,
Nici un chip ce-i prefăcut,
Ci doar cel ce-n a sa viața,
Domnului doar a plăcut.

Nu vor mai conta cuvinte,
Nici cântări fără temei,
Ci trăirea printre oameni,
Și umblarea printre ei.

Nu va fi atunci scăpare,
Nici un loc de-ascuns păcat,
Toți vom da o socoteală,
După cum am alergat.

Căutați dar adevărul,
Care-i doar Dumnezeiesc,
Să nu fiți o simplă umbră,
Într-un mare univers.

Căci Stăpânul vine-ndată,
Să întrebe de talanți,
Nu de haina sclipitoare,
Nu de mândrii aroganți.

​Nu vă amăgiți cu duhul,
Ce adoarme conștiința,
Căci prin fapte se arată,
Nu prin vorbe, pocăința,

Diar prin lacrima din taină,
Și prin omul ce-i smerit,
Care vine jos la cruce,
Cu un duh neprihănit.

Nu prin strigăte înalte,
Nici prin vorbe fără rod,
Ci prin viața care arde,
Ca o jertfă pentru Domn.

Unde este azi puterea,
Care frângea orice lanț?
Unde-i focul din veghere,
Unde-i duhul de alt’dat’?

Mulți aleargă după faimă,
Ca să fie lăudați,
Uită să mai fie-n viață,
Și cu cei sărmani ei... frați.

S-au zidit altare multe,
Dar fără de Dumnezeu,
Și se cântă despre slavă,
Fără lacrimi și fără greu.

Însă încă harul cheamă,
Încă Domnul mai așteaptă,
Să se-ntoarcă iar poporul,
La credința cea curată.

Să se rupă orice mască,
Orice duh amăgitor,
Și să ardă iar pe-altare
Focul viu, mistuitor.

Căci nu vrem doar o religie,
Nici o formă de decor,
Ci prezența Ta, Isuse,
Vie-n viața tuturor.

Fă-ne iarăși oameni simpli,
Și cu sufletul smerit,
Care poartă-n ascultare,
Chipul Tău nebiruit.

Și când lumea va fi rece,
Iar iubirea va slăbi,
Dă-ne o statornicie,
Și puterea de-a-ți sluji.

Când vei coborâ din slavă,
Poate-n zori sau în apus,
Să găsești mireasa vie,
Credincioasă lui Isus.
Amin