Nu mai e veghere

Venim în Casa Ta o, Doamne, de ani întregi sau poate mai puţini,
Cuvântul Tău într-una ne dă hrană, sub felurite forme ne vorbeşti
Şi-ntotdeauna har bogat peste poporul Tău reverşi din plin
Şi-ai vrea cu inimi însetate noi să sorbim comorile cereşti.

Mergând pe calea pocăinţei prea ne-am obişnuit cu slujbe sfinte
Şi parcă suntem prea sătui de-atâtea bucate alese
Cu care zilnic ne îmbii ca sufletul să ni-l hrănim
Şi adesea ispitiţi întoarcem ochii spre roşcovele lumii păcătoase.

Nu ne mai mişcă nici mesajul cu putere, nici versul, nici divinele cântări
Şi nu ne mai impresionează nici chiar atâtea mărturii
Că Tu eşti viu, lucrezi şi astăzi cu semne multe şi minuni
Şi-adeseori în Casa Sfântă aducem jertfe de nebuni!

Şi-n consecinţă ajungem să trăim având doar o evlavie de formă
Şi lucruri la care altădată nici nu-ndrăzneam să ne gândim
Azi le-acceptăm în viaţa noastră, iar conştiinţa nu ne mustră
Şi-n somnul nepăsării oarbe adeseori noi aţipim.

Şi-ajungem să dăm vina tot pe alţii de starea-n care ne aflăm
Îi judecăm pe fraţi cu răutate, vânăm doar lucrurile slabe
Şi căutăm cu-nverşunare un pai în ochiul orişicui
Făr` să vedem bârna străină, ce ne face privirea oarbă!

Ne-a prins şi somnul necredinţei, iar candelele ne sunt goale
Cădem aşa uşor în mrejele ispitei, păcatul lesne ne-nfăşoară,
Ajungem să rămânem doar cu amintirea acelor vremuri de odinioară
Când plini de o râvnă fierbinte mergeam pe-a Domnului cărare.

Obstacole şi piedici multe puteau s-apară-n calea noastră,
Nu ne putea opri nimic să alergăm la părtăşie
C-o dragoste neprefăcută întâmpinam pe orice frate
Şi cu evlavie duceam o viaţă de neprihănire.

Şi azi, nu se ridică nimeni cu piedici împotriva noastră,
În casa sfântă fără grijă putem veni la închinare,
Dar parcă ni s-a stins tot dorul şi nepăsarea ne doboară
Şi alte lucruri pentru noi au o importanţă mai mare.

Nu mai avem nici timp de rugăciune, citirea Bibliei nu ne atrage,
La post nici nu ne mai gândim, iar când e vorba despre dărnicie,
Noi suntem prea săraci, abia trăim de azi pe mâine,
De zeciuială nu vrem s-auzim,
Dar vrem ca binecuvântări peste casa noastră să vină.

În via noastră vulpile mărunte sunt libere s-alerge-n voie
Nici nu simţim cum mugurii credinţei i-au nimicit aproape-n întregime,
Căci acceptăm în viaţa noastră să intre-ale lumii gunoaie
Ce întinează-al nostru suflet, pătând haina de in subţire.

Şi-au aţipit fecioarele cu toate, cuprinse-adânc de somnul nepăsării,
Şi-ncet candelele se sting căci untdelemnu-n vase se sfârşeşte.
Se vor trezi oare la timp, că sună-ndată trâmbiţa răpirii
Iar Mirele-i gata să vină, ca să le ia pe cele înţelepte!

Trezire! Se aude în Sion! Treziţi-vă cât mai e vreme încă!
Umpleţi vasele cu untdelemn, gătiţi-vă haina de nuntă!
Staţi gata de întâmpinare în rugă, în veghere sfântă,
Lumina voastră strălucească în noaptea de păcat adâncă!

Puţine sunt fecioarele-nţelepte, ce-au strâns cu sârg ulei în vase
Şi chiar de somnul le pândeşte în noaptea neagră de ispite
Ele-au decis să stea în aşteptare, să nu renunţe, să vegheze,
Ca la a Mirelui chemare să intre-n odaia de nuntă!

Eşti tu fecioară înţeleaptă, ce-n taină ţeşi haina de nuntă?
Candela ta mai luminează în noaptea neagră şi adâncă?
Sau somnul greu te-a copleşit, lumina ţi s-a stins demult
Şi nu-ţi mai pasă dacă vasul ţi-e plin cu untdelemnul sfânt?

Vezi, să n-auzi când trâmbiţa răsună: „Să pleci de-aici că Eu nu te cunosc,
Că ai lucrat fărădelegea şi n-ai păzit al Meu Cuvânt!”
De-aceea astăzi te trezeşte şi vezi de unde ai căzut,
Căieşte-te de-al tău păcat, trăieşte-ţi viaţa ca un sfânt!

Desprinde-te de zgura lumii şi-ndreaptă-ţi privirea în sus
Căci Domnul pe neaşteptate va reveni, precum ne-a spus.
Veghează, ca venirea Lui să nu te prindă-n aţipire,
Îmbracă haina cea de nuntă şi fii gata pentru răpire!