Nu mă lovi cu ape

Nu mă lovi cu ape,
Nu mă lovi... te rog,
La Tine e puterea,
Eu sunt un slăbănog,
Nu mă lovi cu vântul,
Ce lasă-n urma sa,
O deasă uscăciune,
Nu vreau să fiu ca ea.

Eu vreau să fiu o floare,
Să înfloresc mereu,
Doar sub a Ta privire,
Iubite Dumnezeu,
Nu mă lovi cu ceață,
Nu vreau ca să orbesc,
Să nu îmi ei lumina,
Căci vreau să te zăresc.

O Doamne... nu mă trece,
Prin văile adânci,
Pe aripa iubirii,
Aș vrea să mă ridici,
Să nu cunosc ce-i noaptea,
Cu șoapte... umbre reci,
Spre soare ce răsare,
Mai iute să mă treci.

În urmă să rămână,
Al suferinței ceas,
Să nu ne mai despartă,
Nici al durerii pas,
Să fim doar împreună,
Să fim nedespărțiți,
Ca-n ziua cea de nuntă,
Cum sunt cei doi iubiți.

Nu-mi arăta pustia,
Sub arșița de soare,
Vreau să mă duci întruna,
La sfintele izvoare,
Să beau din apa vieții,
Vreau veșnic să trăiesc,
Acolo unde locul,
E cel Dumnezeiesc.

Cu ape cristaline,
Cu străzile de aur,
Cu vise împlinite,
Căci este un tezaur,
E o dorință mare,
În el s-ajung și eu,
Cu Tine-o veșnicie,
Să fiu sfânt Dumnezeu.
Amin