Nu mă lăsa

Nu mă lăsa să mă scufund, în apele murdare,
A lumii reci dintr-un adânc, ce milă el nu are,
Rămâi mereu' naintea mea, sa văd urma lăsată,
De Tine Domnul meu preasfânt, pe crucea-nsângerată.

Nu mă lăsa ca să suspin, pe străzile străine,
Împins în văile pustii, de gurile păgâne,
O Domnul meu mângâietor, fii tu Acela care,
Aduci în noapte stele vii, ce-mi sunt o alinare.

Nu mă lăsa să rătăcesc, în rătăciri deșarte,
De calea Ta sfânt Dumnezeu, mă duc ele departe,
În vremi ce sunt fară de vremi, pline de bucurie,
Mă duc în cele cu dureri, în veci de pribegie.

Nu mă lăsa să fiu atins, de vrăjmășii Isuse,
De vorbele fără temei, ce sunt ades aduse,
Nu mă lăsa să fiu târât nici de priviri tăioase,
Să pot privirea ridica, să văd toate frumoase.

Și pasul meu pe urma Ta eu aș dori să fie,
Oricât mi-ar fi pe cale greu, s-ajung vreau în vecie,
Nu mă lăsa să fiu răpus, de-adâncu-ntunecimii,
Nici înghițit nu mă lăsa, de ura putrezimii.

Nu mă lăsa ca să cobor, în locul fără soare,
Îndrumă-mi pasu-mi obosit, la ape din izvoare,
Din Tine care curg mereu, căci pline sunt de viață,
Mi-aduc doar lacrimi care sunt, de bucurii pe față.

Nu mă lăsa singur să fiu, cu Tine niciodată,
Nu pot cădea în deznădejdi, când vremea-i tulburată,
Vreau bucuros plin de puteri, să-naintez pe cale,
Să-mi fie pasul vreau grăbit, și-atunci când trec prin vale.

Să fiu mereu în primăveri, sub soare și sub stele,
În mine vreau ca să le am, și-n vremurile grele,
Nu mă lăsa Isus al meu, nu mă lăsa vre-o dată,
Fii Tu Prietenul divin, fii Mamă și-al meu Tată.