Nu mă duce prea departe, nici-un greu de Domnul meu

Nu mă duce prea departe, nici-un greu de Domnul meu,
Căci în El îmi pun nădejdea, și credința toată eu,
Știu... nicicând El nu mă lasă, e mereu doar lângă mine,
Simt a Sa prezența vie, care-i sfântă și divina,

Nu ma-ndepărteaza nimeni, de iubirea ce-o doresc,
Ca să fie ea în mine foc aprins cât mai trăiesc,
Căci dorința mi-e mai mare, decât luptele ce vin,
E dorința ce m-alină, când eu în adânc suspin.

Nici necazul nu-mi desparte, inima de harul Sau,
Căci în el simt bucurie, chiar de-i un necaz mai greu,
Simt și pacea cea divină, simt cum sunt mereu păzit,
De Acel ce pentru mine, sus pe cruce s-a jertfit.

Simt cum sunt purtat pe brațe, și la pieptul Său sunt pus,
Simt mereu cum mă-nconjoară, numai dragostea de sus,
Simt asupra mea vegherea, Celui veșnic ce e viu,
Căci vre-o dată nu sunt singur, în al vieții mort pustiu.

Nu ne va desparte nimeni, căci eu sunt azi alipit,
De Acel ce e putere, de Acel ce-a biruit,
Chiar și moartea, căci vre-o luptă pentru El nu este grea,
Orice luptă biruiește doar cu-o armă... dragostea.

Și acea iubire mare, lângă El mă ține-acum,
Ea îmi dă mereu putere, să înaintez pe drum,
Ea mă trece și de munții uneori ce-s înălțați, dar la glasul Lui... sunt munții, ce-s sub el ei clătinați.

A Sa dragoste îmi este, scut sub nori, dar și în val,
Ea îmi dă mereu dorință, să ajung eu la un mal,
Cineva să ne despartă, niciodată n-ar putea,
Căci iubirea ce ne leagă, este ea... . . puterea Sa.

Nu mă duce azi departe, nimenea de Dumnezeu,
El îmi este mie totul, dar a Lui... sunt azi și eu,
De nedespărțiți noi astăzi, suntem pe al vieții drum,
Vreau ca toate să rămână, între noi... cum sunt acum.