Nu mă duce-n rătăcire, vremea grea ce a venit

Nu mă duce-n rătăcire, vremea grea ce a venit,
Căci eu plin sunt de iubire, pentru Cel ce s-a jertfit,
Și iubirea mie-mi este, călăuză-n timpul greu,
Îmi dă și puteri când lupt-aduce nori ca să cad eu

Nu mă duce groaza nopții pe-așternutul din adânc,
Căci eu chiar și-n miez de noapte, Domnului plângând îi cânt,
Stăruind în rugăciune, stau de vorbă eu mereu,
Cu-al meu Domn ce mie-mi este, El Stăpân și Dumnezeu.

Nu mă pierd în lumea largă, fără rost doar alergând,
Pasul meu e către Domnul, nu alerg în viață-n vânt,
Trec de vremea-ncețoșată, căci lumină mi-e mereu,
Cel vre-o dat ce nu se stinge, și El este Dumnezeu.

Nu mă duc în deznădejde, vânturile care bat,
Căci vorbesc mereu cu cerul, și din gură când eu tac,
Am o sfântă legătură, cu Acel ce lupte-a dus,
Să am parte de vecia, care este ea doar sus.

Nu mi-aduc vre-o dată teamă, gurile ce mă stropesc,
Cu otrava vrăjmășiei, nici priviri ce urmăresc,
Ca să mă ascundă-n locuri, nevăzute care sunt,
Nu mi-e teamă... e cu mine, Cel ce vede un pământ.

El mă scoate la lumină, să se vadă slava Sa,
Să se vadă mâna tare, care luptă-n lupta grea,
Nu mi-e teamă, e cu mine Cel ce n-are El vre-o dat,
Teamă căci El e putere, peste toate Împărat.