Nu mă da Doamne pierzării

Nu mă da Doamne pierzării, după fărdelegea mea,
Știu că este mult mai mare, mila... bunătatea Ta,
Nu îmi arunca ființa, te rog astăzi în adânc,
De m-arunci... să știi... din vale, tot doar ție o să-ți cânt.

Nu ascunde-acele raze, sfinte azi de ochii mei,
Căci aș vrea să stau sub ele, cum stau azi aleșii Tăi,
Să mă încălzească-n vremea, rece care a venit,
Lasă-le ca să coboare, peste mine Domn iubit.

Să nu lași ca să mă bată adierea cea de vânt,
Uneori este tăioasă, și îmi tulbur-al meu gând,
Și în ea încet mă clatin, Doamne... te rog n-o lăsa,
Adierea ca să smulgă astăzi rădăcina mea.

Să nu lași să fiu o pradă, celui care-a aruncat,
Lațu-n fața mea pe cale, ca să-i fiu rob închinat,
Să mă-nchin vreau numai Ție, și să îți slujesc mereu,
Doamne fii a mea tarie-n slăbiciuni... și când mi-e greu.

Te rog să privești ascunsul, inimii ce azi il am,
Să privești spre-a mea dorință-n orce vreme eu treceam,
Este un-atât de mare, doar pe Tine de-a te-avea,
Iartă-mă... rămâi cu mine, fii prezent în viața mea.

Știu că nu-s dup-a Ta voie, n-am fost după placul Tău,
Înc-o dată strig la Tine, iartă-mă azi Domnul meu,
Strânge-mă la piept Isuse, vreau să simt iertarea Ta,
Fără ea nu am eu pace, vreau s-o am azi și pe ea.

Sub a Ta aripă-ntinsă, vreau să stau la adăpost,
Doar cu Tine a mea viață, are-un țel... are un rost,
Iartă-mă și mai primește, azi un păcătos la Tine,
Vreau să mă ridici acuma, poate e târziu de mâine.