text Poezii crestine

Nu mă cuprinde teama

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Nu mă cuprinde teama,
Cu mine-i Dumnezeu,
În jurul meu așterne,
Tot din divinul Său.

Nu mă cuprinde jalea,
Un cânt de bucurii,
Întrece încercarea,
Să trec de vremi pustii.

Nu mă cuprinde teama,
Privirea mi-e în sus,
În viața mea lucrează,
Prin Duhul sfânt... Isus.

El inimii dă pace,
Să nu simt cât de greu,
E-atunci, în încercare,
Când nu e Dumnezeu.

Nu mă cuprinde teama,
Putere simt mereu,
Prin valea disperării,
Cu mine-i Duhul Său.

Lumina Lui mă duce,
Să văd... cât de frumos,
E-n valea cu suspine,
De mână cu Hristos.

N-am teamă nici-o clipă,
Căci simt prezența Sa,
Îmi cerceteaz-adâncul,
Ca să-L pot lăuda.

Cântarea minunată,
Doar Lui să-i dăruiesc,
E doar pentru-Mpăratul,
Pe El mult îl iubesc.

Nu mă cuprinde teama,
Un glas aud mereu,
Îmi spune, , nu te teme,
Voi fi cu tine Eu".

Hrănit sunt doar de harul,
Ce-i un izvor curat,
Din gura Lui ce curge,
Mă-nvie... să nu cad.

Îmi sting cu-alin un bocet,
Credința mi-e alin,
Ea șterge întristarea,
Și urma de suspin.

Din floarea vieții mele,
Mă îmbiez mereu,
Mireasmă îi dă cerul,
Spre el mă-ndrept și eu.

Adâncul urlă tare,
În drum ca să opresc,
Dar dragostea mi-e mare,
Iubind mai mult grăbesc.

Nu mă oprește noaptea,
Nici șoaptele din ea,
Nici umbrele ce-ncearcă,
Să stea în fața mea.

Nu mă cuprinde teama,
Căci sunt de necuprins,
Un foc în mine arde,
Nu poate a fi stins.

Nici moartea nu mă-ntoarce,
Din drumul ce-am pornit,
Căci harul Celui veșnic,
Pe stâncă m-a zidit.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>