Nu m-a dat vre-o dată pradă

Nu m-a dat vre-o dată pradă - morții Dumnezeul meu,
Când mă pedepsea... căci Domnul, m-a ales un fiu al Său,
Strigă-te de biruință-ntotdeauna am strigat,
Ca cel rău mereu să vadă, că sunt fiu de Împărat.

Nu m-a dat nicicând uitării, prin cuptor când m-a trecut,
Domnul mi-a fost ajutorul, când era aprins mai mult,
Din cuptorul cel fierbinte, m-a făcut Isus mereu,
Să ridic a mea privirea, să nu simt cuptorul... eu.

Niciodată-n strâmtorare, Dumnezeu nu m-a lăsat,
El în ea-n a Sa iubire, doar de mână m-a purtat,
Eu îmi caut adăpostul, doar în Dumnezeul meu,
Și nu simt în strâmtorare, nici-un timp să-mi fie greu.

El mi-aude-ntotdeauna, glasul strigătelor mele,
Ce-l înalț când mie-n față, îmi apar doar văi mai grele,
De pe tronul plin de slavă, îmi aude glasul meu,
Să cunosc doar vale-adancă, nu mă lasă Domnul meu.

Nu mă lasă-n suferință, ca să gust al ei amar,
El nu lasă astăzi lumea, să mă facă un hoinar,
Luptă-ntruna pentru mine, cu puterile străine,
Și nu m-s lăsat vre-o dată, să fiu dat eu de rușine.

Nu mă lasă nici în ziuă, nici în nopți nu m-a lăsat,
Pentru mine-ntotdeauna, Domnul slavei a vegheat,
Nu voi fi vre-o dată pradă, să fiu viu am fost ales,
Când din mii și mii pe mine, din iubire m-a cules.