Nu lăsați ca să vă fure

Nu lăsați ca să vă fure, mântuirea cel ce-i rău,
Transformându-se-n lumina, care nu-i din Dumnezeu.

Căci adesea amăgirea, vine blând și zâmbitoare,
Dar ascunde-n ea pierzarea, și dureri sfâșietoare.

Nu lăsați să piară-n suflet, adevărul cel curat,
Căci prin el găsim lumina, de pe drumu-adevărat.

Stați aproape de credință, nu plecați urechea-n vânt,
Adevărul dă lumină, nu doar vorbe pe pământ.

Ruga să vă fie scutul, în necaz și-n încercare,
Iar iubirea pentru Domnul, să vă țină în picioare.

Nu schimbați pe clipa lumii, pacea cerului curat,
Harul când de sus coboară, sufletul nu-i tulburat.

Mergeți drept prin întuneric, chiar de drumul pare greu,
Să fiți așteptați la capăt, de preasfântul Dumnezeu.

Nu vă sprijiniți pe lume, căci ea trece ca un fum,
Ci pe Cel care dă viață, și vegheaz-al vostru drum.

Mulți vor spune vorba dulce, dar cu inima străină,
Doar acea plină de pace, este roada cea divină.

Ține-ți candela aprinsă, prin iubire și iertare,
Când să nu vă stingă noaptea, dorul sfânt de alinare.

Fiți smeriți în orice clipă, nu răspundeți rău cu rău,
Căci mai mare-i biruința, când lucrează Dumnezeu.

Când ve-ți plânge-n zori de noapte, și vă ve-ți simți uitați,
Domnul va veni îndată, lângă cei ce stau curați.

Nu vă temeți de cădere, nici de cei cu judecată,
Domnul știe adevărul, El e-nțelepciunea toată.

Când vedeți vre-o nedreptate, ridicată peste bine,
Nu uitați că Domnul slavei, poartă adevăru-n Sine.

Stați smeriți și plini de milă, fără răutate-n glas,
Căci mai mare este cerul, decât orișice necaz.

Nu vă pierdeți niciodată, dorul sfânt de rugăciune,
Căci prin ea coboară pacea, peste inimile bune.

Când sunteți fără de vlagă, și cu sufletul zdrobit,
Nu uita, că Domnul vine, lângă cel ce-i obosit.

Nu priviți doar la durere, nici la lumea ce dispare,
Ci la harul care curge, ca un râu de vindecare.

Mulți vor râde de credință, și de drumul către cer,
Dar acei ce merg cu Domnul, poartă-n inimă mister.

Țineți candelele-aprinse, nu lăsați iubirea rece,
Căci prin focul încercării, numai sufletul se trece.

Să rămână numai aur, vas mereu folositor,
Ce-a răbdat necazul vieții, și a greului cuptor.

Ține-ți calea mântuirii, și prin valea cea mai grea,
Ca la capătul durerii, s-auzi: , , Vino sluga mea."
Amin