Nu-i ușor

Nu-i ușor pe-un drum ce urcă, când vezi mulți că azi cobor,
Căci a coborâ pe cale, este-un lucru mai ușor.

Este greu în vremuri grele, doar ca să înaintezi,
Este greu să ai nădejde, este greu să te încrezi.

Nu-i ușor să taci când gura, celor ce cu tine sunt,
Nu mai tace... ea tot strigă, o auzi mereu și-n gând.

A tăcea... e pocăință, nu-i ușor... e foarte greu,
A tăcea nu-i lucru mare, dar plăcut lui Dumnezeu.

Nu-i ușor să rabzi cuptorul, care zgura o dă jos,
E ușor fără de zgură, să alergi înspre Hristos.

Căci el orice legătură, ce ne leagă de pământ,
O topește ca s-ajungem, mai ușori în cerul sfânt.

Nu-i ușor în încercare, căci o încercare-i grea,
Când sunt degete întinse, înspre tine chiar în ea.

Ca să te strecori prin vale, printre ele nu-i ușor,
Căci sunt degete ce-aruncă, pietre când te-avânți în zbor.

Nu-i ușoar-o dezbrăcare, de un eu orgolios,
Nici zdrobirea de-mbufnare, dar sfârșitul e frumos.

Căci din toate-o stralucire, strălucește la sfârșit,
Căci în urmă va rămâne, chiar și sinele zdrobit.

Nu-i ușor în pocăintă, dar e-un greu ce e frumos,
Căci de mână-n ea te ține numai unul, e Hristos.


Când te ține El de mână, nimic nu mai este greu,
Călăuză-ți este-n vale-ntotdeauna... Dumnezeu.