Nu-i timpul de a ațipi

Nu-i timpul de a poposi pe cale,
Nu-i vremea pentru-a ațipi,
E vremea pentru cercetare,
Căci noi nu știm când va veni,
E vremea pentru coborâre,
În inimi pentru-a cerceta,
Ce ai făcut în viață frate,
Ce am făcut eu în a mea.

Nu-i timpul de a merge-agale,
Nici de odihnă nu-i acum,
Chear de e lupt-atât de mare,
Chear de sunt piedici mari pe drum,
Chear de sunt lacrimi și suspine,
Nu-i vremea pentru-a ne opri,
Noi lacrimile să le ștergem,
Le șterge Cel ce va veni.

Nu-i vremea azi de alergare,
Pentru acele pământești,
E vremea de cules creștine,
Comorile ce sunt cerești,
Ce ne vor da mereu putere,
În luptele pe calea grea,
Acele ce deschid chear cerul,
Ca să vedem noi slava Sa.

Ooo... frate astăzi nu e timpul,
Pe-alăturea de a privi,
Nici gura ta iubită soră,
Mereu... mereu de a vorbi,
E vremea pentru unitate,
Și de sfințire pe pământ,
De pregătire pentru clipa,
Când va veni Acel ce-i sfânt.

E-o vreme grea, dar nu e vremea,
Să-ncetinim pe calea grea,
E timpul de-a mări credința,
Ca să putem înainta,
Ca să pășim pe urma albă,
Pe-acea pe care a călcat,
Acel ce vine să ne-nalțe,
Acel ce este Împărat.

E-o vreme-n care azi mai curge,
Din harul Celui veșnic sfânt,
Ce se coboară chear și astăzi,
În clipele când pe pământ,
Ai Săi sunt obosiți pe cale,
Trudiți în alergarea lor,
Le dă puteri pe drumul crucii,
Căci este-a lor Mântuitor.