Nu-i prea mult

Nu-i prea mult de plângi pe cale, chiar de plângi tu zi de zi,
Cel care-a purtat povara, ție îți va răsplăti.

Cel care-a purtat coroana, cea de spini... ție-ți va da,
Cerul și Împărăția, veșnică... va fi a ta.

Nu-i prea mult s-alergi întruna, de alergi spre veșnicii,
Domnul îți va da putere, pe pământ să nu rămâi.

Zborul tău este pe aripi, a iubirii vii cerești,
Nu vei ști ce-nseamnă zborul, frânt... spre ceruri de privești.

Nu-i prea mult să stai de veghe, nici în noapte nici în zi,
Ca și cele cinci fecioare, chibzuite tu vei fi.

Căci vegherea este-o armă, ce mereu te va trezi,
Nu-i prea mult de stai întruna, treaz oriunde tu ai fi.

Nu-i prea mult necazul vieții, ce îl treci adeseori,
Viața plină de necazuri, ea sfârșește după nori.

După ea doar bucurie, lângă Domnul vei avea,
Nu o clipă, nu o vreme, ci în veci... de-a pururea.

Nu-i prea mult să știi durerea, căci cea mare a răbdat,
Cel ce pe pământ și-n ceruri, este-un mare Împărat.

Nu-i prea mult de în ispită, a ta gură va tăcea,
Căci tacerea-i răsplătită, de Isus cu pacea Sa.

El va da inimii tale, tot ce ea-și poate dori,
Dacă în a Sa poruncă, tu plăcere vei găsi.

Nu-i prea mult dacă chiar bice, împlinind te vor lovi,
Tu să rabzi orice durere, Domnul te va mântui.

Căci ce-i mult a fost odată, dat de bunul Dumnezeu,
Care pentru noi din ceruri, la trimis pe fiul Său.

Pentru mine... pentru tine, ca să moară chinuit,
Nu-i prea mult dacă pe cale, ești și tu azi prigonit.
Amin