text Poezii crestine

Nu există o mai mare bucurie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Nu există o mai mare bucurie-n viața mea,
Decât cea în orice clipă, eu pe Tine-a te avea,
Căci cu Tine Doamne sfinte, este totul mai frumos,
Să rămâi mereu în toate, preamăritule Hristos.

Să rămâi în ale mele, dimineți pline cu soare,
Și în serile ce mie-mi dăruiesc a lor răcoare,
Și în nopti, dar și în zile ce sunt toate de la Tine,
Să rămâi în ele Doamne, doar așa îmi va fi bine.

Orice pas numai cu Tine, el să-mi fie azi făcut,
Singur mă va duce Doamne, într-un timp necunoscut,
Fii lumina mea... izvorul, ce vre-o dată nu-i secat,
Căci o sete azi de Tine, mă usuc-așa îndat.

Și când obosesc Isuse, mă adăp din apa vie,
Nu există o mai mare-n viața mea azi bucurie,
Căci mereu te am pe Tine, și prezența Ta divină,
Ea îmi face a mea viață, doar de Tine astăzi plină.

Nu există o mai mare împlinire... decât eu,
Să fiu cel ales din lume, pentru Rai... de Dumnezeu,
Să fiu scos din întuneric, la lumina lui Isus,
Și să știu că merg acasă, că eu am o casă sus.

Să fiu scos și din păcatul, de care am fost iertat,
Și cu sângele ce-odată, l-ai vărsat sfânt Împărat,
Azi să fiu spălat de toate, relele ce le-am făcut,
Ca să am o împlinire de când eu te-am cunoscut.

Și o am... căci Domnul păcii, Domnul mântuirii mele,
De când eu te am pe Tine, vremurile nu-mi sunt grele,
Tot cea fost mai bun din Tine, mie Tu mi-ai dăruit,
Ca în viața mea cu Tine, să mă simt eu împlinit.

Mi-ai dat dragostea ce mie, mi-a lipsit jos pe pământ,
Ai lăsat pacea divină-n inimă dar și în gând,
Mi-ai dat cerul, mi-ai dat viață, pieptul Tău pernă să-mi fie,
Și aceste dăruite, ele sunt o veșnicie.

Nu există o mai mare, bogăție pe pământ,
Decât o comoar-aleasă, și ea este... Tu Domn sfânt,
Am găsit-o căci de Tine-i hotărât ca Doamne eu,
Ca să mă numesc în viață, fiu născut din Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>