Nu este veșnică durerea

Nu este veșnică durerea,
Nici suferința ce e azi,
Nu este veșnic nici suspinul,
Nici plânsul curs ce-i pe obraz.

Nu-i veșnic norul ce aduce,
Atâtea vremi de întristări,
O veșnicie e în ceruri,
Ce este-acolo... după zări.

Nu-i veșnic oful cel de jale,
Nici valea cu adâncul ei,
Nici gurile mereu deschise,
Ce scuipă răni... a celor răi.

Nici prigonirea, nici ocara,
Nu sunt vre-o dat fără sfârșit,
Doar cerul are-o veșnicie,
Cu bucurii un infinit.

Nu-s veșnice acele pietre,
Ce-aruncă cei ce nu-s miloși,
Dar nici furia celor care,
Fac rău fiind ei furioși.

Cuvintele ce sunt tăioase,
Sunt doar cât este-acest pământ,
Căci tot ce este fără margini,
E sus în cer... în locul sfânt.

Nu-i veșnică vremea din urmă,
Pământul azi ce-a scuturat,
Nici molima ce se aude,
Dar nici războiu-nfricoșat.

Aici e doar vremelnicia,
Acelor toate ce-ntâlnim,
Pe drumul către veșnicia,
Ce este-n ceru-nalt sublim.

Nu-i veșnic vântul care bate,
Nici răcnetul cel din adânc,
Nici plânsul celor ce în noapte,
În taina inimii doar plâng.

Ei sunt acei ce vor cunoaște,
Ce este sus în veșnicii,
Și cei ce au pe drumul crucii,
O dragoste ca cea dintâi.

Nu este-aici acea câmpie,
Cu flori ce nu s-or vesteji,
Nici străzile ce-s aurite,
Nici timpul veșnic ce e zi.

Aici sunt toate trecătoare,
Căci trecător e-acest pământ,
Pe el pășim grăbiți căci este,
Numai un drum spre locul sfânt