Nu e stâncă mai înaltă decât Domnul

Nu e stâncă mai înaltă decât Domnul,
Nu-i izvor mai răcoros cum e și El,
Nu-i sub soare-un nume ce-i mai mare,
Cum e-un nume sfânt Emanuel.

Nu-i o apă vie cristalină,
Pe pământ în râuri care curg,
Decât cea din stânca nemuririi,
Ce dă viață-n zori... dar și-n amurg.

Nu-i o mână ce-i întinsă-ntruna,
Când eu strig mereu dup-ajutor,
Decât cea din cer ce se coboară,
Ce străbate-ndată orice nor.

Aducându-mi mie biruință,
Aducând putere când eu jos,
Strig de pe o culme-a disperării,
Așteptând... doar mâna lui Hristos.

Nu-i o mai frumoasă zi în viață,
Decât începută cu Isus,
Din al dimineții zori de ziuă,
Până-n zorii cei dintr-un apus.

Când pornești cu El în noaptea care,
Pare-nfricoșată dar mereu,
În întunecatul miez de noapte,
Nu ești singur, ești cu Dumnezeu.

Nu-i o mai fierbinte azi iubire,
Aripi să îmi dea ea zi de zi,
Decât cea din pieptul meu ce arde,
Pentru Cel ce-ndată va veni.

Ea îmi umple golul ce desparte,
Cerul astăzi de acest pământ,
Ca să fiu mereu mult mai aproape,
De Acel ce pentru mine-i sfânt

E iubirea ce nu are moarte,
Ea setos mă face de Isus,
Ea îmi dă mereu puteri pe cale,
Ațintește-a mea privire-n sus.

Îmi aduce pacea ce nu este,
Ea în nici-un colț de pe pământ,
Căci iubirea ce în mine arde,
Ea a fost aprinsă de un sfânt.

O minunăție mult mai mare,
Cum e Domnul azi în viața mea,
Nu-mi doresc... e tot ce eu odată,
Mi-am putut dori... iubirea Sa.