text Poezii crestine

Nu e greu în timp cu soare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Nu e greu în timp cu soare,
Domnului să-i mulțumești,
Greu e printre nori spre ceruri,
Și-n furtuni ca să privești.

Greu este ca mulțumire,
Să-i aduci Lui în necaz,
Sau atunci când nu se-oprește,
Lacrima de pe obraz.

Nu e greu în vremuri bune,
Bucuros să fii mereu,
Ci atunci când bucuria,
Ea dispare-n ceasul greu.

Zâmbetul când e doar planset,
Este greu ca să pășești,
Bucuros pe drumul vieții,
Când ești trist să și zâmbești.

Nu e greu în timp de pace,
Să fii bun, plin de iubire,
Este greu în suferință,
Ca să fii tu o zidire.

Este greu ca în bătaia,
Ce-i adusă ea de vânt,
Să rămâi tot în picioare,
Pe-acest drum mereu luptând.

Nu e greu să fii statornic,
Când furtuna e oprită,
Când de vânt a ta ființă,
Ea pe cale-i ocolită.

O statornicie este,
Una ce-i adevărată,
Marea cand ridică valuri,
Dar ființa-i nemișcată.

Azi un glas din cer coboară,
Și ne spune... acest greu,
El de astăzi să ne fie-n,
Mulțumire tot mereu.

Chiar de-s norii sus pe ceruri,
Sau furtuna dacă bate,
Mulțumiri așteaptă Domnul,
Ca să fie înălțate.

Nu în vreme doar cu soare,
Sau în timpul doar frumos,
Și în cel cu multă ploaie,
Și în cel anevoios.

Și în cel de suferință,
Noi doar să îi mulțumim,
Celuia ce ne-a dat viață,
Mulțumiri să-i dăruim.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>